Naţiunile Unite şi pacea mondială

Astăzi lumea întreagă marchează Ziua Naţiunilor Unite, succesoarea Ligii Naţiunilor din perioada intrbelică. După cel de al doilea război mondial, Adunarea Generală a ONU a găsit cu cale să desemneze 24 octombrie ca zi a Naţiunilor Unite, arătând tuturor că intrarea în vigoare a Cartei ONU în 24 octobrie 1945, la încheierea conferinţei de înfiinţare a ONU de la San Francisco din vara aceluiaşi an, fusese un eveniment de importanţă epocală. Carta ONU era menită să reglementeăe relaţiile dintre statele lumii, ieşite dintr-un război mondial devastator, şi să contribuie la pacea si securitatea mondială. Şi într-adevăr, scopurile enunţate erau dintre cele mai nobile. Articolul 1 stipula:

Articol editat de , 24 octombrie 2014, 14:56

Scopurile Naţiunilor Unite sunt următoarele:
1. Să menţină pacea şi securitatea internaţională şi, în acest scop: să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor impotriva pacii si pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor incălcări ale păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar putea duce la o incălcare a păcii;
2. Să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalitaţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele, şi să ia oricare alte măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale;
3. Să realizeze cooperarea internaţionala în rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie;
4. Să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către atingerea acestor scopuri comune.

Astăzi, după 69 de ani, citind aceste deziderate generoase, nu putem ocoli chiar şi un scurt bilanţ. Şi-a îndeplinit ONU menirea? Au reuşit principiile Cartei să dezvolte relaţii de prietenie între naţiunile lumii, să prevină războaiele şi să înlăture ameninţările împotriva păcii? Judecând retrospetciv, dar şi uitându-ne astăzi în jurul nostru, răspunsul pare mai degrabă negativ. Probabil că printre puţinele reaizări ale ONU în comparaţie cu Liga Naţiunilor este că a prevenit un nou război mondial, admiţând că organizaţia mondială va fi avut vreun merit în sensul acesta. Desigur, acvtivităţile diverselor organisme ale Naţiunilor Unite sunt lăudabile, chiar dacă puţin cunoscute: Organizația pentru Alimentație și Agricultură – FAO, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Agenţia ONU pentru Refugiaţi şi multe altele. Nu există nicio îndoială că fără aceste agenţii, calitatea vieţii multor milioane de de oameni ar fi fost mai scăzută.

Dar lucrurile nu mai stau atât de bine când vine vorba tocmai de scopurile esenţiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. În ciuda bunelor intenţii şi a principiilor nobile, ultimii 60 şi ceva de ani sunt marcaţi de orori infiorătoare şi conflicte peste tot în lume. Între 1946 şi 2013 au avut loc 331 de conflicte armate, din care 32 continuă şi astăzi. Khmerii roşii au omorât în Cambogia milioane de oameni în anii 70, anii 80 au fost marcaţi, printre altele, de sângerosul conflict dintre Iran şi Irak, apoi anii 90 de războiaiele civile din fosta Iugoslavie. Au urmat anii 90 şi 2000 cu Irakul şi Afganistanul, ca să amintim doar cele mai cunoscute, conflicte care au generat la rândul lor altele, care au dus azi la Statul islamic şi atrocităţi teribile în Orientul Mijlociu şi nu numai.

Astfel de realităţi preocupante ar trebui să ofere motive serioase de îngrijorare liderilor lumii, care să ducă la o potenţare semnificativă a rolului ONU în relaţiile internaţionale. Fiindcă doar intenţiile nobile şi bunăvoinţa declarativă de acum jumătate de secol şi mai bine nu pot preveni nici războaie, nici risipa resurselor sau foametea, care, în cele câteva minute în care aţi citit acest comentariu, a ucis deja patru oameni în Africa.

Cristian Ivaneş