Coreea de Nord sau iluzia deschiderii

De când se află la cârma regimului de la Phenian, Kim Jong-un nu a confirmat timidele speranţe ale occidentului că, un tânăr şcolit în vest ar putea, gradual şi prudent, să deschidă societatea nord-coreeană, dacă chiar nu să iniţieze reforme menite să scoată Coreea de Nord din izolarea completă de azi.

Articol editat de , 9 octombrie 2014, 15:05 / actualizat: 12 octombrie 2014, 11:11

Nu doar că acest lucru nu s-a întâmpalt din 2011 încoace, însă regimul se arată tot mai închistat şi fosilizat, într-o societate în care, spun mulţi psihiatri occidentali, probabil foarte mulţi îşi vor fi pierdut deja limpezimea minţii din cauza dedublării continue şi a terorii.

Eşafodajul puterii de la Phenian este, pe cât de stalinist, pe atât de imprevizibil.

Zilele trecute, adjunctul ambasadorului nord-coreean la Naţiunile Unite, Ri Tong Il, a surprins audienţa acceptând să răspundă la câteva întrebări. Desigur, diplomatul a refuzat să dea detalii despre starea de sănătate a tânărului dictator, văzut în public ultima oară la un concert al formaţiei Moradong, la 3 septembrie. Dispariţia sa ulterioară a alimentat speculaţii în presa occidentală despre o posibilă îmbolnăvire sau chiar o destituire de către gerontocraţia din Partid.

Cel mai important ziar de la Seul, Chosun Ilbo, scria în septembrie că liderul de la Phenian şi-ar fi rupt ambele glezne, pe fondul excesului de greutate, şi că ar fi fost operat, probabil, de medici occidentali. Cum secretomania este politică de stat în Corea de Nord, televiziunea de stat anunţa totuşi că:

Mareşalul nostru , în ciuda disconfortului, continuă să conducă poporul. Cotidianul partidului, Rodong Sinmun, scria de asemeni că Kim… îşi continuă munca, vizitând neobosit fabrici şi uzine, fără sa se sufle o vorbă despre ce fel de “disconfort” ar fi vorba.

Adjunctul ambasadorului a mai vorbit despre cele peste 40 de sancţiuni pe care comunitatea internaţională le-a impus ţării sale, şi s-a plâns de cât de multe greutăţi cauzează ele “mediului paşnic în care îşi desfăşoară activitatea poporul nostru”.

Venind vorba despre dosarul drepturilor omunui, Ri Ton Il a spus fără să a clipi că în ţara sa acesatea sunt respectate mai presus de toate convenţiile internaţionale, afirmând că în Coreea de Nord nu există lagăre de muncă pentru deţinuţi politici, cu toate că serviciile de informaţii occidentale cunosc perfect numărul şi locaţia acestora.

Analiştii se întreabă de ce reprezentatul regimului a ales să răspundă la întrebări, inversând o tradiţie nefericită de până acum. Răspunsul poate consta dintr-un cumul de factori. Sancţiunile economice şi performanţele catastrofale ale economiei de comandă nord-coreene fac viaţa tot mai insuportabilă, iar lipsurile de tot felul sunt la ordinea zilei.

Regimul este conştient că propria sa supravieţuire depinde, în mod esenţial, de ajutorul alimentar din exterior şi de sperata înlesnire sau eliminare completă a sancţiunilor.

De asemeni, coincidenţa (sau nu) face ca deschiderea simulată de adjunctul ambasadorului la ONU să vină într-un moment special. O comisie a organizaţiei mondiale a publicat recent un raport devastator vis-à-vis de respectarea drepturilor omului în Coreea de Nord, descriind abuzurile regimului drept crime împotriva umanităţii, iar raportul este acum în drum spre Adunarea Generală.

În plus, nu întâmplător, un alt oficial de rang înalt de la Phenian declara recent că regimul este din nou dispus la negocieri privind dosarul nuclear.

Ce ne indică toate acestea? Nimic altceva decât a nouă încercare de a mai câştiga timp şi un dram de bunăvoinţă din partea comunităţii internaţionale, de care depinde capacitatea regimului de a hrăni polulaţia şi de a nu ajunge din nou la foamete, ca în anii 90, şi, în fond, chiar supravieţuirea sa. Pentru moment.

Cristian Ivaneș