Eu aleg România: Iaşii marilor biserici
Municipiul Iaşi reprezintă, pe lângă multe altele, şi un centru de interes turistic pentru oricare dintre noi, având renumele unui oraş cu un şarm aparte, cu un farmec de epocă nebănuit, purtând vraja istoriei şi a poveştilor. Toate acestea sunt animate de un iureş de viaţă studenţească, socială şi culturală.
Articol editat de , 2 octombrie 2014, 21:54
În urmă cu mai bine 600 de ani, Alexandru cel Bun menţiona în actele cancelariei domneşti numele oraşului Iaşi, aceasta fiind considerată de istorici drept prima menţiune cunoscută a oraşului. Există însă şi clădiri mai vechi de această dată, ceea ce arată că aşezarea a fost cladită cu mai mult timp în urmă.
Iaşul este localitatea cu cele mai multe biserici din România. Moştenirea a fost una de invidiat. Dacă în anul 1990 erau 43 de astfel de lăcaşuri de cult, astăzi sunt peste 70, iar 30 dintre acestea sunt incluse pe lista monumentelor istorice.
În filmuleţul Iasi. The City of the Beginnings realizat de Rofilco sunt evocate aceste momente
Asemenea Romei, oraşul este legendara urbe a celor şapte coline: Cetăţuia, Galata, Copou, Bucium-Paun, Şorogari, Repedea şi Breazu. Este o plăcere să străbaţi oraşul la picior şi să admiri priveliştea de pe una dintre aceste coline. La fiecare privire de ansamblu este aproape imposibil să nu remarci tezaurul spiritual ieşean.
O ierarhizare sau o selecţie obiectivă este de prisos, căci bisericile din Iaşi se îmbină într-un mozaic de vechi si nou, de istorie si modernitate. Aşezăm degetul în centrul oraşului, iar de acolo, cu paşi mărunţi, ne scufundăm în apa limpede în care se oglindeşte o concentraţie impresionantă de lăcaşuri de cult.
Situată pe locul a două biserici din secolele XV si XVII, Catedrala Mitropolitană a prins viaţă ca urmare a decretului dat de domnitorul Sandu Sturdza, în 8 august 1826. Ridicarea lăcaşului s-a înfăptuit în timpul Mitropolitului Veniamin Costachi, între anii 1833 – 1839. An de an, atunci când Iaşul devine Mecca României, odată cu Sărbătoarea Sfintei Parascheva (de care ne mai desparte puţin timp), Catedrala Mitropolitană împrumută, la rându-i, un colţişor din centrul atenţiei.
Puţini sunt cei care ştiu că vocile care încântă urechile credincioşilor care se roagă în interiorul Mitropoliei din Iaşi au o istorie care îmbrăţişează primele preocupări de organizare a muzicii corale din vechea cetate a Moldovei. Este vorba despre Corul Catedralei Mitropolitane, care a fost, odinioară, dirijat chiar de marele muzician Gavriil Musicescu.
La doar câţiva paşi de Catedrala Mitropolitană, te înscrii pe firul spiritual care se agaţă de Mănăstirea cu Biserica Trei Ierarhi. Lăcaşul de cult face parte din ctitoriile de seamă ale domnitorului Vasile Lupu, un veritabil giuvaier arhitectonic, construit la început de secol XVII.
Elementul de unicitate este redat, chiar şi la o privire superficială, de ornamentaţia exterioară – o broderie de piatră de la temelie ţesută până la cornişa ulucelor.
Aici odihnesc foştii domnitori Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza.
Din nou, distanţa pare să se comprime la infinit, căci următorul lăcaş de cult biserică – Biserica „Sf. Nicolae“ – Domnesc este la o aruncătură de băţ. Aici inima bate necontenit sub semnul dragostei. datorită numărului mare de tinere perechi ce aleg să-şi unească destinele în faţa altarului acestei biserici. Credincioşii sunt atraşi de magnetul istoric, de o încărcătură imensă, iar slujbele care se săvârşesc în biserica ştefaniană de lângă Palatul Culturii din Iaşi sunt animate de Corul „Mira“, o formaţie care a cucerit, prin vocea lor, ţări precum Olanda, Belgia, Danemarca sau Austria.
Proaspăt restaurată, mănăstirea Golia, situată în plin centrul oraşului, este ca o fortăreaţă care însă nu îţi dă, nicicând, sentimentul de închidere, ci dimpotrivă. Biserica de care se leagă numele domnitorului Vasile Lupu, a fost ridicată undeva în secolului al XVI-lea şi îşi arogă meritele unei arhitecturi care-i conferă unicitate în raport cu specificul bisericilor ortodoxe din regiunea Moldovei, îmbinând o gamă largă de stiluri, cu precădere baroc şi bizantin. De altfel, biserica este considerată, de unii specialişti, ca fiind monumentul care marchează începuturile barocului în Ţările Române.
Şi catolicismul ieşean îşi regăseşte spiritualitatea într-o construcţie măreaţă, într-o vecinătate discretă cu Mitropolia Iaşi. Vechea catedrală episcopală din Iaşi devenise neîncăpătoare, însă opoziţia regimului comunist a făcut ca proiectul să prindă viaţă abia după 1989.
Episcopul Petru Gherghel este cel care a pus piatra de temelie pentru noul lăcaş, însă şi aici culoarul nu a fost unul neted. Prefectura Iaşi a dispus sistarea lucrărilor, indicând faptul că biserica ar fi prea aproape de Bulevardul Ştefan cel Mare şi ar afecta vizibilitatea clădirilor din jur. Spiritualitatea catolică a răsuflat abia după anul 1992, iar la 1998 a fost săvârşită prima liturghie de către PS Petru Gherghel. De atunci, istoria catedralei îşi scrie şi rescrie istoria pe pământ ieşean.
Cea mai veche mărturie scrisă a oraşului, o inscripţie în piatră de la 1395, o regăsim la Biserica Armeană din Iaşi. Lăcaşul este marca armenilor, dispersaţi peste tot în România, care însă şi-au stabilit punctul de echilibru spiritual în construcţia de biserici şi mănăstiri. De altfel, regiunea Moldovei este presărată de astfel de mărturii spirituale, cele mai vechi biserici armene fiind găzduite pe meleaguri moldave – cea de la Iaşi având o având aproximativ 620 de ani. Spre deosebire de creştinii ortodocşi români, ortodocşii armeni au numai 6 sărbători mari de-a lungul anului: Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie (după calendarul de rit vechi), Sărbătoarea Învierii, Sărbătoarea Înălţării, care variază, conform calendarului, Sfânta Cruce, Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul.
Cel mai vechi lăcaş de cult mozaic din România Sinagoga Mare din Iaşi este, de peste 400 de ani, un monument de o încărcătură simbolică neţărmurită, inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România şi, recent, în World Monuments Fund.
Cea mai vehiculată dată istorică se învârte în jurului faptului că locul vechiului templu mozaic a fost cumpărat imediat după întemeierea primei comunităţi evreieşti din România, în jurul anului 1658. Sunt, desigur, şi variante care înclină spre faptul că edificiul a fost ridicat treptat, în perioada 1657-1682, în locul Mănăstirii Aron Vodă sau că, mergând cu mai mult aplomb în arhivele istorice, acel loc ar fi fost deja amenajat, fiind spaţiul de desfăşurare al unei sinagogi mici, din lemn, încă din anul 1582. Lăcaşul de cult evreiesc se află de mai mulţi ani înconjurat de schele. Sinagoga se află de mai mulţi ani înconjurată de schele, însă comunitatea evreiască din Iaşi îşi pune mari speranţe în World Monuments Fund, pentru ca, în scurt timp, edificiului să-i fie redată strălucirea de altădată.
Credit pentru FOTOGRAFIILE ALB-NEGRU revin
https://www.facebook.com/iasifotografiivechi
Spiritualitatea Iaşului nu poate fi epuizată în rânduri scrise, rostite sau redate în imagini. Iar lucrul acesta este valabil pentru întregul judeţ, căci, atunci când vine vorba de Iaşi, chiar dacă nu ştii niciodată ce te aşteaptă când porneşti la drum, fiecare pas făcut scurtează ruta unei întâlniri cu propriul destin, aşa cum susţine Florin Bărhălescu- ghid cu state vechi şi Manager al unei agenţii de turism din Iaşi.
Realizator,
Irina Fiedler – Radio Iaşi
