Ascultă Radio România Cluj Live

Asocierea Ucrainei la UE

Acordul de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană a fost ratificat, marţi, 17 septembrie, de Parlamentul European şi legislativul de la Kiev.
Acordul fusese semnat în două etape, partea politică în luna martie, şi cea economică în iunie.

Asocierea Ucrainei la UE

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 17 septembrie 2014, 11:05

Chiar dacă acordul a fost ratificat marţi, implementarea acestuia va fi amânată, ceea ce a dus la acuzaţii că Rusia, care se opune asocierii Ucrainei la Uniunea Europeană, ar fi reuşit să îşi impună punctul de vedere.

Comisarul pentru extindere, Štefan Füle, prezent la dezbatere, spunea însă că Ucraina a cerut dintr-un motiv bineîntemeiat amânarea aplicării acordului şi că nu este vorba despre un şantaj al Moscovei.
El a explicat că motivul este situaţia economică a Ucrainei.

A fost o cerere din partea Ucrainei să se amâne aplicarea părţii comerciale a capitolului economic din Acordul de asociere şi pe care am înţeles-o. Ei au cerut să aibă mai mult timp pentru a se pregăti să accepte tarifele aşa cum au fost negociate (Štefan Füle)

Pentru a intra în vigoare, Acordul trebuie să fie ratificat de către toate cele 28 de state membre. În afară de criza ucraineană şi alte teme se află pe agenda eurodeputaţilor. Ei discută astăzi despre răspunsul Uniunii Europene la crizele de securitate şi umanitare din Irac, Siria, Libia şi Gaza, dar şi despre epidemia de Ebola, din vestul Africii.

 

RADOR

Prețul petrolului din Marea Nordului scade
Internaţional marți, 10 martie 2026, 10:15

Prețul petrolului din Marea Nordului scade

Cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a coborât marți dimineaţă, 10 martie, la 93 de dolari barilul, după ce luni, 9 martie,...

Prețul petrolului din Marea Nordului scade
A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei
Internaţional luni, 9 martie 2026, 15:09

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei

Sistemele de apărare aeriană ale NATO au doborât, luni, 9 martie, o a doua rachetă balistică lansată din Iran care a pătrus în spațiul...

A doua rachetă iraniană interceptată deasupra Turciei
Elveția garantează plățile în numerar
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:53

Elveția garantează plățile în numerar

Elveția a votat să înscrie în Constituție garantarea plăților în numerar.   Potrivit propunerilor unui referendum, Banca Națională a...

Elveția garantează plățile în numerar
Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Internaţional luni, 9 martie 2026, 12:22

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central

Izbucnit la o clădire din apropierea gării centrale din orașul scoțian Glasgow, un incendiu a provocat perturbări majore în traficul feroviar,...

Incendiu puternic lângă gara Glasgow Central
Internaţional luni, 9 martie 2026, 11:19

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European

Operațiunea militară comună a Statelor Unite și Israelului contra Iranului se află pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European, care...

Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda Parlamentului European
Internaţional luni, 9 martie 2026, 10:16

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran

Iranul lansează primele rachete asupra Israelului sub conducerea noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, votat duminică, 8 martie, de Adunarea...

Mojtaba Khamenei preia puterea în Iran
Internaţional vineri, 6 martie 2026, 12:41

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample

Președintele american, Donald Trump, anunţă că atacurile cele mai ample ale forţelor americane nu au avut loc şi se pronunţă în favoarea...

Trump: Forțele americane pregătesc atacuri ample
Internaţional joi, 5 martie 2026, 10:37

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion după ce acesta a fost închis acum cinci zile, la începutul atacurilor militare comune...

Israelul a redeschis Aeroportul Ben Gurion