Ascultă Radio România Cluj Live

Cercetare Artistică și Activism Cultural la Periferie – apel de participare la Edu-Art 2020

Artiștii și curatorii emergenți și cei profesioniști, studenții, cercetătorii, educatorii și toți cei interesați de arta contemporană și curatoriat sunt invitați să participe în cadrul unui proiect internațional, care va aduna experți din sfera culturii din România, Germania, Elveția, Belarus, Italia, Belgia, Kârgâzstan și altele, aici la Chișinău. Proiectul este organizat de Asociația Tinerilor Artiști Oberliht și va include o serie de activități teoretice și practice în urma cărora participanții vor putea să-și dezvolte propriile proiecte artistice.

Cercetare Artistică și Activism Cultural la Periferie – apel de participare la Edu-Art 2020

Articol editat de cristina.rusu, 9 august 2020, 09:55

Asociația Oberliht lansează o nouă ediție a proiectului Edu-Art, care are ca scop să ofere oportunități de educație artistică non-formală și să dezvolte spiritul cetățenesc prin artă și activism cultural.

Tema principală a proiectul este Periferia, dimensiunile sale culturale, urbanistice și politice, drept alternativă unei perspective economice și geo-politice dominante. Ce exemplu ne oferă periferia și ce putem învăța de la ea? În această perioadă de schimbări majore la nivel global și ținându-se cont de circumstanțele locale, ar putea ea oare să ofere un model alternativ, care să se dezvolte după propriul său set de legi create organic și să ofere formule funcționale de dezvoltare și să asigure o autonomie?

În acest an, organizatorii pregătesc:

● o serie de ateliere tematice de lucru practic ce vor face uz de spațiile publice și spațiile culturale alternative din Chișinău, în cadrul cărora participanții vor fi invitați să producă o reflecție asupra orașului ca mediu de locuit;

● un curs de artă contemporană și curatoriat cu participarea unor experți ce dețin o experiență de lucru internațională, acompaniat de sesiuni de documentare, informare și vizite în teren, drept cadru de cercetare și aprofundare în tema principală a proiectului – Periferia;

● un curs de analiză critică a operelor de artă, seminare interactive și sesiuni de „portfolio review” legate de studiul istoriei artei contemporane și activității de curatoriat, care vin să completeze golurile existente în curriculumul universitar;

● o masă rotundă care va pune în discuție problemele învățământului artistic universitar în contextul transformărilor de ordin politic, social și economic;

● o serie de evenimente și prezentări care vor fi accesibile publicului larg.

Cursul de artă contemporană și curatoriat, care va începe în septembrie și va dura două luni. Cursul va cuprinde zece module, dedicate artei moderne și contemporane din Republica Moldova, temei spațiului public și formelor de artă și activism cultural pentru un oraș accesibil, identităților multiple, metodelor de reprezentare și autoreprezentare, și de construire a noii realități, importanței istoriilor personale în raport cu narațiunile dominante, și altor teme. Participanții vor fi ghidați de artiști, arhitecți, curatori, activiști culturali atât din Moldova, cât și din alte țări. Printre aceștia se numără Pavel Braila, Ghenadie Popescu, Nicoleta Esinencu, Ana Popa, Jorg Scheller, Gary Farrelly și alții..

Vor fi selectați 20 de participanți care vor fi ghidați să-și realizeze propriile proiecte artistice. Cursul se adresează studenților și absolvenților instituțiilor de învățământ artistic (nelimitându-se la acestea), artiștilor și curatorilor emergenți și celor profesioniști, cercetătorilor și educatorilor din Republica Moldova, România, Ucraina și din alte țări, interesați de arta contemporană și lucrul curatorial.
Vă puteți înregistra până pe 11 august, AICI

Întregul program va servi drept cadru de cercetare și analiză a transformărilor politice, sociale și economice din ultimele trei decenii, adoptând ca punct de plecare condiția periferică (pe care să o înțelegem din punct de vedere teritorial dar și conceptual), în care s-au regăsit și activează actorii scenei culturale independente, dar și locuitorii Republicii Moldova într-un context european și mondial mai larg. Raportată la contextul urban, cu un focus aparte asupra situației cartierelor rezidențiale din Chișinău, locuitorii cărora sunt mult mai limitați în oportunități de participare culturală la zi, proiectul invită participanții la o reflecție pe marginea impactului produs de transformările recente majore, încurajându-i să vină cu răspunsuri creative și pe măsură (lucrări și proiecte de artă, texte scrise, prezentări publice etc.), fiind ghidați de artiști, curatori, teoreticieni și manageri culturali din diferite țări.

Vă invităm să urmăriți pagina proiectului Edu-Art și pe rețelele de socializare pentru următoarele apeluri de participare, care vor cuprinde:

Atelierul de cercetare comunitară prin artă 3rd Space Studio, cu colectivul KOLXOZ (Viktor Vejvoda și Maxim Poleacov), august-septembrie 2020

Atelierul de fotografie Orașul Iluminat (City in Spotlight), cu Ruben Hollinger, Maxim Poleacov și Ramin Mazur, septembrie 2020

Sesiuni de informare despre Oportunitățile de mobilitate artistică și voluntariat, cu Vladimir Us și Cristina Jacot, septembrie 2020

Atelierul Cum să ai de a face cu un obiect artistic, cu Alex Cosmescu, septembrie-octombrie 2020

Masa rotundă la tema Învățământului artistic în contextul transformărilor politice, economice și sociale, cu Jorg Scheller, noiembrie 2020

Participarea în cadrul tuturor activităților proiectului este gratuită.

Proiectul Edu-Art oferă tinerilor artişti, arhitecți și urbaniști, manageri culturali, curatori suport metodologic şi practic pentru a face față presiunii factorilor de ordin global (cerințele înalte de acces pe piața muncii și competitivitatea existentă în cîmpul artistic, migrația masivă pe plan internațional, precaritatea lucrului în domeniul culturii, pasivitate civică și lipsa de inițiativă etc.), ajutându-i să se integreze în contextul scenei culturale independente din Republica Moldova și să se realizeze pe plan internațional din punct de vedere profesional.

Proiectul este organizat în parteneriat cu mai multe instituții și organizații culturale, printre care facultățile de artă, asociațiile obștești active în sfera artei contemporane, inițiativele de activism cultural și civic din Moldova și din alte țări. Participanții vor face uz de diverse spații publice în Chișinău, iar rezultatele obținute urmează să fie prezentate publicului larg prin intermediul unor spații culturale alternative cum sunt Zpațiu, Apartamentul Deschis, Parcul Zaikin, Stadionul Republican, Cartierul Maria Drăgan din sectorul Ciocana și altor spații.

 

Comunicat

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Adam şi Eva
Cultural duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Adam şi Eva

Dramatizare: Rodica Suciu Stroescu.   Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Mirela Gorea, Dragoş Pâslaru, Mircea Albulescu,...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Adam şi Eva
Se pun în vânzare biletele pentru FITS
Cultural vineri, 19 aprilie 2024, 12:36

Se pun în vânzare biletele pentru FITS

Biletele vor avea preţurile neschimbate şi în acest an, între 30 și 150 de lei, a anunţat preşedintele festivalului şi directorul...

Se pun în vânzare biletele pentru FITS
Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia
Cultural joi, 18 aprilie 2024, 18:55

Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia

Alba Iulia şi-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural şi istoric.    Spectacolele...

Se deschide sezonul de turism cultural la Alba Iulia
Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Cultural joi, 18 aprilie 2024, 14:32

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”

19-25 mai, șapte zile de povești noi, pentru copii și oameni mari, în care teatrul este în centrul atenției.   În această ediție va fi...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 18:00

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural...

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:30

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI

Preponderente în lucrările sale sunt ambivalența, dezamăgirea și renunțarea, care vorbesc cu elocvență despre epuizare umană iar elemente...

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:03

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu

Galeriile Radio Cluj vă așteaptă în perioada 19 aprilie – 7 mai să vizionați expoziția Ilustrații cu inimi anatomice cuprinzând...

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 13:56

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris

Fotografii, documente si filme de arhivā, atelierul din Montparnasse în care a lucrat, precum și sculpturi aduse din colecții internaționale...

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris