Ascultă Radio România Cluj Live

Festival de înot găzduit de bazinul UBB

Foto: David Mark/Pixabay

Festival de înot găzduit de bazinul UBB
Foto: Foto: David Mark/Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 21 septembrie 2019, 06:00 / actualizat: 21 septembrie 2019, 9:29

Complexul de natație „Universitas” al Universităţii Babeş-Bolyai va găzdui, în perioada 28-29 septembrie, cea de-a doua ediţie a evenimentului de înot de 24 de ore cu tema „Toți pentru înot și înot pentru toți!”, organizat de Asociația Club Sportiv Sports Culture.

Organizatorii precizează că intenția nu a fost aceea de a organiza o competiție de înot, ci mai degrabă un festival al înotului, care să cuprindă, pe lângă sport, și activități de socializare, stand-uri expoziționale, tombolă, kituri de participare, cadouri de la sponsori și multe alte surprize.

Vor fi 24 h de bună dispoziție petrecute alături de familie, colegi și prieteni … alături de iubitori și potențiali iubitori ai înotului. Ni s-a întâmplat adesea să adresăm invitații la vreo competiție de înot și să ne lovim de reacția „Nuuu, nu sunt suficient de pregătit!”. Așa că ne-am decis să organizăm o „sărbătoare a înotului”Avem plănuite activități de natație variate, astfel încât toată lumea să își găsească locul – indiferent de vârstă și nivel de pregătire, de la cei ce sunt în siguranță în apă până la înotători profesioniști, afirmă organizatorii.

Cei care doresc să participe la eveniment trebuie să aleagă la care dintre cele 5 activităţi planificate vor participa, să îşi formeze echipa şi să se înscrie, până în data de 22 septembrie, pe pagina web a evenimentului, www.sportsculture.ro .

Credem cu tărie în faptul că sportul reprezintă un element indispensabil în atingerea unui echilibru armonios al vieții noastre. Tocmai de aceea nu ne dorim să organizăm cu această ocazie o competiție, ci facem tot posibilul ca participanții să îmbrățișeze conceptul pe care se bazează evenimentul. Acela de a petrece 24 h împreună – înotând, socializând și conștientizând cât de frumos este înotul și cât de frumos ne poate influența viața, subliniază inițiatorii festivalului de înot, adăugând că mesagerul și invitatul special al evenimentului este Hosszú Katinka, triplă campioană olimpică, de asemenea campioană mondială și europeană, deținătoarea mai multor recorduri mondiale la înot.

Deși este un eveniment dedicat în special echipelor, „Toți pentru înot și înot pentru toți!” va cuprinde și o activitate individuală de înot de anduranță.

Astfel, un culoar al bazinului din cadrul Complexului Sportiv Universitar Iuliu Hațieganu va fi în permanență dedicat celor 2 înotători de 24 de ore, Florin Tomoș și Andrei Ioniță, ambii înotători cu experiență în probe de anduranță.

Florin Tomoș a organizat primul maraton de înot din țară pe distanța de 28 km în lacul Belis, este inițiatorul proiectului LAKE’S SEVEN (ce presupune traversarea înot a celor mai lungi 7 lacuri din România, pledând pentru protejarea calității apei) și recent a traversat Molokai Kaiwi Channel în 14 ore și 56 minute.

Andrei Ioniţă practică înotul de 23 de ani, a participat și câștigat o serie de maratoane de înot, precum și concursuri naționale și internaționale de înot.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, la ora 10:00, în incinta Complexului de Nataţie Universitas al UBB.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Apreciază:

Etichete:
Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 12:07

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?

Directorul aeroportului, David Ciceo, spune că întreaga capacitate a terminalului de plecări va crește cu aproximativ 35 la sută față de...

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?
Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 10:39

Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]

UPDATE: ora 10.15 Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Copii din Cluj-Napoca, fata a suferit multiple fracturi ale craniului, membrelor...

Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]
Crește valoarea tichetelor sociale
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 10:18

Crește valoarea tichetelor sociale

Anunțul a fost făcut, la postul nostru de radio de viceprimarul Dan Tarcea.   El a mai precizat că va crește și nivelul de venituri până...

Crește valoarea tichetelor sociale
Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 19:09

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală

Incidentul s-a petrecut luni, 22 aprilie 2024, în jurul prânzului.   Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și un echipaj SMURD,...

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 17:55

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca

Fun Factory, East 17, Whigfield, Nana, C-Block, DJ Sash!, N&D și Andreea Bănică vor concerta pe 7 iunie, de la ora 20.00, la BT Arena din...

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 11:01

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024

Cel mai mare târg de carte din Transilvania revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în pragul sărbătorilor pascale, conform unei tradiții de...

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

”Galeria Verde”

Îndrumați de către specialiști, copiii au descoperit o serie de informații interesante despre răsaduri, plantatul de primăvară precum și...

”Galeria Verde”
De prin Cluj sâmbătă, 20 aprilie 2024, 13:15

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc

Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD şi transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.   Conform primei...

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc