Ascultă Radio România Cluj Live

Patru străzi din centrul Clujului își schimbă înfățișarea, după modelul marilor orașe euopene

Patru străzi din centrul Clujului își schimbă înfățișarea, după modelul marilor orașe euopene

Articol de miclaus, 25 martie 2019, 14:07

Încă o zonă extrem de importantă a centrului orașului va fi readusă în spațiul public. (primarul Emil Boc)

Până în 10 decembrie avem termen pentru obținerea autorizației de construire, urmând ca la finalul anului să dăm drumul licitației pentru execuția lucrărilor de modernizare. (șeful Direcției de Dezvoltare Locală, Ovidiu Cimpean)

E un pas important, în care, într-adevăr, prioritizăm cetățeanul, prioritizăm pietonul, prioritizăm calitatea spațiilor publice în detrimentul mașinii. (Emil Boc)

La zece milioane de euro au fost evaluate lucrările pentru reamenajarea străzilor Kogălniceanu, Hermann Oberth, Bolyai și Iuliu Maniu. Toate aceste artere din centrul Clujului vor deveni semi-pietonale, accesul mașinilor urmând să fie permis doar pentru riverani și instituțiile care își au sediul în zonă.
Până la sfârșitul acestei săptămâni va fi depusă și o cerere de finanțare, pentru că 98 la sută din investiție să fie suportată din fonduri europene, iar licitația pentru execuția lucrărilor urmează să fie lansată la sfârșitul acestui an.
Primarul Emil Boc arată că obiectivul este transformarea cât mai multor zone din centrul municipiului în spații dedicate oamenilor și nu mașinilor.

Proiectul este unul complex. S-a discutat și se discută, în continuare, cu toate autoritățile și instituțiile din zonă, începând cu Universitatea Babeș-Bolyai, dar și cu celelalte – biserici, cu liceele, cu Academia Română – pentru că este o zonă care va crește calitatea spațiului public urban din centrul Clujului. La fel se va întâmpla și pe strada Iuliu Maniu, o stradă care va căpăta o altă dimensiune, de share space, după modelul marilor orașe europene. (Emil Boc)

Odată cu reamenajarea acestei zone, va fi regândită și stradă Universității. Parcarea care se află acolo urmează să fie desființată iar în locul ei va fi amenajată o piațetă, pe care va fi adusă și statuia Fecioarei Maria, care, în prezent se află pe zona verde din spatele bisericii Sfinții Petru și Pavel din Mărăști.
Șeful Direcției de Dezvoltare Locală din Primăria Cluj-Napoca, Ovidiu Cimpean, arată că tot aici va fi construită o fântână arteziană, vor fi amplasate mai multe bănci și vor fi plantați arbori:

În principiu, stradă Kogălniceanu, în fața Universității Babeș-Bolyai și în fața Liceului Emil Racoviță, va deveni pietonală, vor exista și câteva bucle de acces dinspre strada Emmanuel de Martonne pentru riverani și pentru instituțiile din zonă, se vor planta 240 de arbori, vor fi amenajate stații de încărcare pentru mașini electrice, pentru biciclete și trotinete electrice, astfel încât spațiul să fie unul modern și pe modelul marilor orașe din Europa. (Ovidiu Cimpean)

Reprezentanții Primăriei speră să finanțeze toate aceste lucrări din fonduri europene, chiar dacă bugetul alocat municipiului a fost deja epuizat. Capacitatea relativ redusă de absorbție la nivel național ar putea fi șansa Clujului. Spre finalul acestui exercițiu bugetar, o parte din fondurile alocate României vor fi redistribuite, pentru ca țara noastră să nu piardă banii europeni care i-au fost alocați.

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

TIFF 2024 se prelungește cu o zi
De prin Cluj marți, 12 martie 2024, 12:16

TIFF 2024 se prelungește cu o zi

Festivalul Internaţional de Film Transilvania anunţă prelungirea cu o zi a perioadei de desfăşurare a ediţiei din acest an, faţă de datele...

TIFF 2024 se prelungește cu o zi
Fir întins la pește, clujeni!
De prin Cluj marți, 12 martie 2024, 11:56

Fir întins la pește, clujeni!

Lacurile din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca au fost populate cu pește. Acțiunea a avut loc luni, 11 martie, organizată de Primărie...

Fir întins la pește, clujeni!
Zece străzi din Cluj-Napoca, modernizate până la finalul anului
De prin Cluj marți, 12 martie 2024, 11:31

Zece străzi din Cluj-Napoca, modernizate până la finalul anului

O stradă neasfaltată din municipiul Cluj-Napoca intră de marți, 12 martie, într-un proces de modernizare, a precizat la Radio Cluj viceprimarul...

Zece străzi din Cluj-Napoca, modernizate până la finalul anului
Peste 70 de km de drumuri județene vor fi reabilitate în 2024 [AUDIO]
De prin Cluj luni, 11 martie 2024, 10:36

Peste 70 de km de drumuri județene vor fi reabilitate în 2024 [AUDIO]

Peste 70 de km de drumuri județene vor fi reablitate în 2024, în Cluj. Despre ce tronsoane este vorba ne-a spus, în direct la postul nostru de...

Peste 70 de km de drumuri județene vor fi reabilitate în 2024 [AUDIO]
De prin Cluj duminică, 10 martie 2024, 14:37

BuzzCamp, evenimentul care formează tineri pentru viitorul profesional

BuzzCamp, inițiativa dedicată dezvoltării profesionale și personale a studenților din Cluj-Napoca, revine cu o nouă ediție pe 27 martie, la...

BuzzCamp, evenimentul care formează tineri pentru viitorul profesional
De prin Cluj joi, 7 martie 2024, 15:39

Programul social „Alimente” continuă în 2024

Programul social „Alimente” prin care primăria Cluj-Napoca oferă sprijin persoanelor cu venituri reduse continuă în 2024. Tichetele sociale...

Programul social „Alimente” continuă în 2024
De prin Cluj joi, 7 martie 2024, 13:15

20 de rezidenți noi la Zoo Parc Moara de Vânt Sălicea [AUDIO]

La grădina zoologică de la Cluj locuiesc 20 de rezidenți noi și, datorită sezonului, vizitatorii pot admira și puiuții unora dintre animale....

20 de rezidenți noi la Zoo Parc Moara de Vânt Sălicea [AUDIO]
De prin Cluj miercuri, 6 martie 2024, 13:57

“Înainte de 112”

“Înainte de 112” este o campanie de informare derulată de SMURD Cluj. În cadrul campaniei este vizat și o parte din colectivul...

“Înainte de 112”