De la discriminare pozitivă, la acceptare
Articol editat de , 3 decembrie 2015, 17:18
Mai multe activităţi au fost organizate la Cluj, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi (3 decembrie), pentru informarea şi sensibilizarea opiniei publice. A fost o zi a porţilor deschise la fiecare centru subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). La sediul direcţiei, o masă rotundă a reunit reprezentanţi ai instituţiilor şi ai ONG-urilor cu activitate în domeniul promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
În ultimii opt ani, în jur de 160 de persoane cu dizabilităţi şi-au găsit un loc de muncă prin AJOFM Cluj. De la an la an, cifrele par să crească, fără să acopere nevoile.
„În acest an, am angajat 46 de persoane cu dizabilităţi, în diferite meserii: maseur, arhivar, manipulant mărfuri, secretară, am angajat într-un call-center, la pază, îngrijitor spaţii verzi…” (Mărioara Crişan-Bodea, consilier superior la Centrul pilot pentru persoane cu dizabilităţi, AJOFM Cluj)
Dizabilitatea nu e o boală. Pentru persoanele cu dizabilităţi, problema accesibilizării are mai multe faţete, explică dr. Nicoleta Molnar.
„O persoană cu dizabilitate nu e o persoană bolnavă. E o persoană care are dificultăţi, datorită condiţiilor concrete pe care le regăsim atât în ce priveşte accesibilizarea fizică, cât şi celelelate tipuri de accesibilizare: comunicare, accesarea unui loc de muncă, accesarea unor servicii. Aceste persoane au nevoie de sprijin în plus, sau de crearea condiţiilor optime, pentru a se putea afirma conform abilităţilor şi conform cu ceea ce ştiu să facă.” (Dr. Nicoleta Molnar, director general adjunct DGASPC Cluj)
Reînfiinţarea sub o altă formă a ceea ce a fost odată Cooperativa Munca Invalizilor, producător, pe vremuri, de obiecte de calitate, ar putea fi un lucru bun.
„Mulţi ar trebui să fie incluşi în locuri de muncă obişnuite, dar nu toţi fac faţă. Această cooperativă, numită altfel – modern, atelier protejat – ar rezolva problema persoanelor cu nevoi speciale. Fiecare poate să facă ceva, sub îndrumare, şi acel ceva poate să îşi găsească locul în nevoile societăţii, ale comunităţii.” (Adriana Avram, preşedinte Asociaţia Down-Centrul Educaţional „Raluca”)
Banii pe care firmele care nu angajează persoane cu dizabilităţi îi dau statului ar trebui colectaţi separat şi folosiţi pentru a-i sprijini pe cei care o fac, susţin reprezentanţii ONG-urilor. Ei sunt de acord că trebuie să acţioneze împreună şi cu sprijinul comunităţii.
„Vreau sa transmit un gand foarte cald tuturor părinţilor care au în familie un copil – sau un adult – cu o anumită dizabilitate, să ne gândim pozitiv, chiar dacă este greu. Să ne gândim pozitiv către viitor şi cu speranţă, şi să ne luptăm pentru a ne face o viaţă mai uşoară. Cred că se poate să avem un viitor mai bun pentru copiii noştri, doar că aşa, cu paşi mici, în comunităţile noastre, de la mic la mare, să încercăm să schimbăm lucrurile în România.” (Nicoleta Niste, director executiv Asociaţia Autism Transilvania)
În zilele noastre, la nivel european, orientarea serviciilor sociale se schimbă, au arătat reprezentanţii DGASPC. Se trece de la reabilitarea individului, la reformarea societăţii.
Schimbarea vine însă şi din interiorul fiecăruia, spune Georgeta Fîntînaru, psiho-sociolog, preşedinte al Asociaţiei Positum Determination Resilience. Deplasându-se cu ajutorul unui scaun rotile, ea şi-a făcut un ţel din promovarea autonomiei persoanelor cu dizabilităţi. Cât de departe e acest ideal?
„Dacă e să mă gândesc strict la persoana cu dizabilitate, la ieşirea din locuinţă, implicarea în comunitate, implicarea la locul de muncă, implicarea de a avea mai multe contacte, e foarte departe. E nevoie ca schimbarea să vină de la persoana cu dizabilitate, nu de la cei din jur. Schimbarea se produce în momentul când te schimbi şi tu. Având atitudinea pozitivă, având autodeterminare, rezişti şi chiar schimbi, în tine şi în jurul tău, lucrurile. Fiind cu dizabilitate, am observat: în momentul când m-am schimbat şi eu, am văzut schimbarea în jurul meu. Lucrurile sunt în faţa noastră. Trebuie atâta doar, să deschidem o fereastră.” (Georgeta Fîntînaru)
Text/foto: Ioana Bindea
