Ascultă Radio România Cluj Live

Voltaj va cânta „Din toată inima” la Cluj-Napoca

Cel mai mare concert al unei trupe din România are loc joi, 3 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă.

Voltaj va cânta „Din toată inima” la Cluj-Napoca
Foto: voltaj

Articol editat de miclaus, 2 decembrie 2015, 18:00

Voltaj a venit la Cluj cu peste 300 de aparate de sunet şi de lumini, iar pe scenă va urca o orchestră simfonică şi un cor de copii.

Solistul trupei Voltaj, Călin Goia, spune că acustica sălii nu este cea mai bună, dar promite că va face faţă acestei provocări.

Concertul „Voltaj – Din toată inima” este cea mai mare producţie a unei trupe româneşti. Pe lângă scenotehnica impresionantă, avem o orchestră simfonică formată din 45 de oameni. Vor fi cântate piese vechi şi noi care vor suna altfel datorită aportului acestor 45 de instrumentişti. Toate încasările acestui spectacol vor fi donate către victimele din clubul Colectiv. Suntem foarte fericiţi că am reuşit ca această producţie să o facem şi la Cluj, nu numai la Bucureşti, şi sunt foarte mândru ca şi clujean că avem această producţie în cea mai frumoasă sală polivalentă din România. (Călin Goia)

Membrii trupei Voltaj au dezvăluit că pentru anul viitor au un proiect şi mai amplu. Ei vor să cânte în marile oraşe ale ţării alături de orchestrele simfonice locale.

Călin Goia a recunoscut însă că ideea este greu realizabilă deoarece fiecare filarmonică are propriul ei program şi va fi greu să găsească o perioadă comună pentru repetiţii şi concerte.

voltaj2

 

Mihai Miclăuş

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI.

Emoțiile și sănătatea inimii
Diverse marți, 7 mai 2024, 12:00

Emoțiile și sănătatea inimii

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Columbia din New York, enervarea, chiar și pentru doar câteva minute, poate altera funcționarea...

Emoțiile și sănătatea inimii
Include și aceste alimente în meniul zilnic!
Diverse marți, 7 mai 2024, 12:00

Include și aceste alimente în meniul zilnic!

Unele alimente suprimă pofta de mâncare, ceea ce înseamnă că vor oferi senzaţia de saţietate pentru mai mult timp. Incluse în meniul zilnic,...

Include și aceste alimente în meniul zilnic!
200 de ani de la prima interpretare a Simfoniei a 9-a
Diverse marți, 7 mai 2024, 10:29

200 de ani de la prima interpretare a Simfoniei a 9-a

Se împlinesc 200 de ani de la prima interpretare a Simfoniei a 9-a, compusă de Ludwig van Beethoven.   Marţi, 7 mai, au loc o serie de...

200 de ani de la prima interpretare a Simfoniei a 9-a
Inteligenţa Artificială a inventat un nou amestec de cafea
Diverse luni, 6 mai 2024, 14:00

Inteligenţa Artificială a inventat un nou amestec de cafea

Finlanda a început să vândă un amestec de cafea creat de inteligența artificială (AI).   Proprietarul unei companii specializate în...

Inteligenţa Artificială a inventat un nou amestec de cafea
Diverse luni, 6 mai 2024, 12:53

Insula Capri sufocată de turiști

Capri a dublat taxa aplicată vizitatorilor, de la 2,5 până la 5 euro, pe care cei dinafară trebuie să o plătească pentru a lua feribotul din...

Insula Capri sufocată de turiști
Diverse luni, 6 mai 2024, 12:00

Beneficiile ciocolatei pentru sănătate

Ciocolata este unul dintre cele mai iubite dulciuri din întreaga lume şi nu doar atât. Iată câteva dintre beneficiile acesteia:   1....

Beneficiile ciocolatei pentru sănătate
Diverse luni, 6 mai 2024, 11:49

Știați că există Floarea Paștelui?

Floarea Paștelui, Fritilaria Imperialis este originară din Iran, Pakistan, Afganistan și poalele Munților Himalaya.   Este destul de rar...

Știați că există Floarea Paștelui?
Diverse sâmbătă, 4 mai 2024, 00:00

Unde s-a construit cel mai tare roller coaster din lume?

„Voltron Nevera” este numele noului roller coaster, care a fost pus în funcțiune la sfârșitul lunii aprilie în Europa-Park din Rust...

Unde s-a construit cel mai tare roller coaster din lume?