Scurt rezumat: istoria telefonului mobil

Pentru că trebuie să vă spun câte ceva despre telefonul mobil, că doar e  ziua lui astazi, primul lucru pe care mi l-am amintit este că prin 2010 majoritatea site-urilor conspiraţioniste, dar şi cele de ştiri, publicau un articol al cărui titlu era de fapt o întrebare: telefon mobil în 1928?

Articol editat de Carmen Sas, 21 septembrie 2015, 12:02

Vă spun foarte pe scurt istoria acestei informaţii, pe care majoritatea jurnaliştilor au categorisit-o ca fiind bizară, deşi după părerea mea bizari sunt cei care publică nişte lucruri pe care nu le verifică suficient.

Deci: prin 2010 un regizor irlandez, George Clarke, a descoperit că pe un clip de promovare a filmului Circul al lui Chaplin apare o persoană cu o pelerină neagră care pare că vorbeşte la un telefon mobil, deşi acestea nu au fost inventate până prin anii 70, şi susţinea el că persoana ar putea fi un călător in timp. Ei şi de aici….. un circ întreg.

Evident că mulţi au emis tot felul de teorii aiuristice, de la probleme psihice ale persoanei de pe clip, la aparat auditiv şi până la, cum am mai zis, călătoria în timp, însă puţini au pus mâna pe carte, adică au încercat să afle cam care e istoria telefonului mobil. Iar dacă făceau asta, poate că nu ar fi bătut câmpii cu graţie, cum se spune, şi cum unii o fac şi acum.

Pentru că istoria telefonului mobil nici măcar nu începe prin anii 70, ci în 1910. Presupun că n-o să mă credeţi, aşa că vă dau nişte detalii: în 1910 inginerul suedez Lars Magnus Ericsson ( ne spune ceva oare numele de Ericsson?, că era parcă o marcă de telefon mobil, nu-i aşa?) pune conceptul de telefonie mobilă în practică, instalându-şi un astfel de dispozitiv pe maşina sa, prin intermediul căruia, folosind o antenă bifilară, a reuşit să se conecteze la reţeaua naţională de telefonie în timp ce se plimba cu maşina prin ţară. Deci cum stăm cu telefonul mobil din 1928? Pare că nu mai e chiar o bizarerie, nu-i aşa? 🙂

Dar să revenim la cum s-a ajuns la diabolicul smartphone, care unora le ocupă atât de mult timp, încât aproape că trebuie să le răzuieşti ochii de pe ecran şi uită să mai trăiască normal. Aşa că vă reamintesc de staţiile de emisie-recepţie de la începuturi, care erau montate pe ambulanţe, taxiuri, maşini de poliţie şi de pompieri, care desigur că nu prea pot fi considerate telefoane mobile, pentru că nu puteau fi conectate la reţeaua de telefonie fixă şi nici nu aveau numere de apelare, dar ele au dezvoltat ideea. Şi au dezvoltat-o suficient de bine dacă stăm să ne gândim că în Europa, în 1926, în trenul de lux Berlin-Hamburg, este folosită pentru prima dată telefonia-radio.

În 1940, Motorola produce o staţie portabilă de emisie-recepţie numită Handie-Talkie, care era de aproape o jumătate de metru lungime şi era folosită de armata americană. În cel de-al doilea război mondial telefonia-radio era utilizată pe tancurile germane, iar la încheierea războiului aceste echipamente telefonice intră în dotarea maşinilor de patrulă ale poliţiei germane. Evident, utilizarea acestor telefoane era încredinţată numai specialiştilor. De-abia în 1950 au putut şi ne-specialiştii să utilizeze telefoanele mobile(putem deja să le numim aşa), când au fost montate pe vasele ce navigau pe Rin.

Conceptul de bază de telefonie celulară se naşte în 1947, când cercetătorii îşi dau seama că, prin introducerea unor zone celulare pot îmbunătăţi substanţial eficacitatea convorbirilor. Astfel, doi ingineri de la firma americană de cercetare Bell Laboratories, propun construcţia unor celule hexagonale ca relee pentru telefoanele mobile, adică turnurile celulare sunt plasate în vârfurile unor hexagoane imaginare, astfel încât emisia-recepţia să se desfăşoare în trei direcţii. Dar în acea perioadă, tehnologia aferentă nu se dezvoltase încă şi nici frecvenţele specifice nu erau alocate.

Abia prin anii 60′, Richard H. Frenkiel şi Joe S. Engel (de la Bell Labs) fac descoperiri care revoluţionează electronica. Totuşi telefoane mobile prin care se puteau forma numere existau deja înainte de 1950. Astfel, în 1948 serviciul de telefonie mobilă fără fir este disponibil în aproape 100 de oraşe americane şi pe majoritatea autostrăzilor.

Primul telefon mobil complet automat, numit MTA (Mobile Telephone System A) a fost dezvoltat de Ericsson şi lansat pe piaţă în Suedia în 1956, o minune a tehnologiei care cântarea nu mai puţin de 40 kg. În 1965 MTB produce o versiune mai evoluată, care cântărea „doar” 9 kg.

Nici în Rusia nu se stătea pe loc, pentru că în 1957 inginerul Leonid Kuprianovici a creat un telefon mobil care avea o greutate de 3 kg, o rază de acţiune de 20-30 de metri şi cu un timp de funcţionare al acumulatorilor de 20-30 de ore. Iar în 1958, Kuprianovici şi-a reproiectat telefonul, ajungân la versiunea slim de numai 500 g. Ce a urmat după…. e deja istorie.

Anca Manuela Mureşan

Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.