Ascultă Radio România Cluj Live

Negocieri eşuate la CFR

Sindicatele din CFR nu au ajuns, nici marţi, 15 septembrie, la un acord cu administraţiile companiilor feroviare de stat asupra creşterii salariale solicitate.

Negocieri eşuate la CFR

Articol editat de , 15 septembrie 2015, 17:40

La negocierile desfăşurate la Ministerul Transporturilor, conducerile celor trei companii nu au oferit soluţii pentru majorarea cu 10 procente dorită de sindicalişti.
Pentru două din cele trei societăţi feroviare – CFR Călători şi CFR Marfă – pot fi identificate surse de creştere a veniturilor, a declarat, pentru Radio România Actualităţi, secretarul general al Federaţiei Feroviare Mişcare Comercial, Viorel Istrate:

Și în 2014 cele trei unități de cale ferată au încheiat exercițiile financiare cu profit; ne-am trezit la configurarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2015 cu amputări de resurse, cele mai importante la CFR Călători, unde Ministerul Transporturilor, în clipa de față are datorii de nu mai puțin de cinci sute de milioane de lei. Pe de altă parte, Societatea de Marfă are de încasat resurse importante de la clienții săi, cel mai mare datornic în clipa de față fiind CET- urile și s- ar putea încerca ca să se facă o compensare a acestor datorii cu CFR Marfă, astfel încât Societatea să poată să respire din punct de vedere financiar. (Viorel Istrate)

Sindicaliştii companiei CFR sunt hotărâţi să declanşeze conflictul de muncă dacă până la sfârşitul lunii nu li se rezolvă solicitările.

 

RADOR

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI.

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?
Social joi, 25 aprilie 2024, 10:22

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?

Despre ce este vorba? Pornită de la o simplă aplicație, Be my Eyes a ajuns o comunitate globală de persoane nevăzătoare și voluntari care...

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?
Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 16:30

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]

Un magazin Carrefour din Nojorid a fost amendat și închis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor. La un control...

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]
Utilaje agricole arse într-un incendiu
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 15:10

Utilaje agricole arse într-un incendiu

Două echipaje de stingere și un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Stației de Pompieri Săcueni au intervenit pentru stingerea focului de...

Utilaje agricole arse într-un incendiu
Turistă britanică atacată de urs
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 10:36

Turistă britanică atacată de urs

Femeia, o scoțiană în vârstă de 72 de ani, se afla cu mașina pe Transfăgărășan, când în fața mașinii au apărut doi urși.   În...

Turistă britanică atacată de urs
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:23

”Oradea donează o pâine”

Este vorba de Piața Rogerius, Piața Decebal, Oradea Plaza, Bisericuța Nufărul și cartierul Ioșia (stația de autobus-blocul Pensionarilor)...

”Oradea donează o pâine”
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 08:15

Cresc tarifele de salubritate în Oradea

Din luna mai 2024, tarifele pentru depozitarea deșeurilor se modifică în urma majorării Contribuției pentru economia circulară de la 80 lei/to...

Cresc tarifele de salubritate în Oradea
Social marți, 23 aprilie 2024, 08:34

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români îşi serbează onomastica. Cine a fost Sfântul Gheorghe: Marele Mucenic Gheorghe a fost ofițer de rang înalt în armata...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe
Social luni, 22 aprilie 2024, 17:09

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei

Noul pasaj va fi construit peste girația existentă, la intersecția cu drumul spre localitatea Fughiu, Centura Oșorhei și DN1.   Acesta va...

Undă verde pentru pasajul suprateran din Oșorhei