România se află pe primul loc în Uniunea Europeană, cu cele mai multe „accidente mortale” la locul de muncă. Conform Eurostat, în...
92 de pompieri din patru judeţe, dar şi 40 de lucrători silvici au fost mobilizaţi, în această dimineaţă, în Parcul Naţional Domogled –...
copilul disparut din satul Șuțu Copilul de 2 ani şi 8 luni dispărut, vineri seara, din faţa casei din satul Şuţu din comuna clujeană...
Cel puţin o treime din numărul deceselor premature ar putea fi împiedicate dacă toţi oamenii ar adopta o dietă vegetariană, potrivit unui...
Vineri, 27 aprilie 2018, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a primit vizita oficială a unei delegații conduse de Excelența Sa, Cord...
Sore se consideră o exponentă a femeii libere și independente iar asta se reflectă în piesele pe care la cântă. După 2 ani de pauză (a...
CSU Sibiu și Universitatea-Banca Transilvania Cluj joacă sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Transilvania din Sibiu, ultimul lor...
Sâmbătă 28 aprilie începând cu ora 19:00, în Sala Studio a Teatrului de Nord Satu Mare, are loc premiera spectacolului cu piesa Avioane de...
Un pui de lup arctic s-a născut în zona Peşterilor din Han (Grottes de Han), a anunțat parcul belgian joi, 26 aprilie. Încă nu se ştie...
Oraşul Sîngeorz-Băi din Bistriţa-Năsăud devine, în această minivacanță, platou de filmare pentru filmul „Apropierea”, al patrulea...
Leul a scăzut vineri, 27 aprilie, după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut public demisia premierului Viorica Dăncilă. Cursul oficial...
La nivel național Inspecţia Muncii a desfăşurat acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 5,7 milioane...
Două eleve din clasa a 8-a de la Şcoala din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, au fost bătute, joi, 26 aprilie, cu biciul, de tatăl unei alte...
Tășnad Ștradul din Stațiunea Balneară Tășnad s-a deschis vineri, 27 aprilie, pentru un nou sezon estival. Administratorul Gheorghe...
Planurile pentru minivacanța de 1 Mai depind destul de mult de vremea de afară. Meteorologii ne promit că nu avem de ce să ne facem...
Dumitru Fărcaș Maestrul Dumitru Fărcaș va primi titlul de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș. Inițiativa îi aparține...
Mulţi români au decis să îşi petreacă zilele libere, conform tradiţiei, pe litoral. Salariaţii din sectorul public şi elevii vor avea...
Deputaţii au modificat legea de funcţionare a Curţii de Conturi, adoptând un proiect care prevede că nu se va mai putea pronunţa...
Sătmărenii care doresc să ajute casele de copii sunt așteptați vineri, 27 aprilie, la Festivalul Luminii. De la ora 18:00, de pe platoul...
Zilele Sportului și Tineretului Floreștean încep vineri, 27 aprilie, în cea mai mare comună din România. Până duminică, 6 mai, în...
Cine are grijă de drumurile Floreștiului? Primarul localităţii clujene Floreşti, Horea Şulea, doreşte să înfiinţeze o bandă specială...
UPDATE: Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă de americanca CoCo Vandeweghe cu 6-4, 6-1, în această după amiază, în...
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut public demisia premierului Viorica Dăncilă. El a declarat vineri, 27 aprilie, că îi retrage...
Deși Sepsi Sfântu Gheorghe pornea ca favorită certă în meciul al 3-lea al finalei Ligii Naționale de baschet feminin, CSM Satu Mare a...
Pompierii militari au reușit să lichideze incendiul izbucnit la un TIR încărcat cu 22 de tone de azotat de amoniu după ce a luat foc...
Horia Șulea Primarul din Floreşti, Horia Şulea, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Alături de el, şi fostul primar...
O sesiune de lectură neobișnuită este organizată vineri, 27 aprilie, de Biblioteca Județeană din Satu Mare....
Ambasadori din mai multe țări sunt prezenţi vineri și sâmbătă, 27-28 aprilie, la Alba Iulia la un eveniment diplomatic dedicat...
Defecțiunile sistemului informatic de programare online găzduit pe pagina web www.prefecturamaramures.ro au contribuit la înregistrarea...
Consilierii județeni au votat pentru acordarea sumei de 150,03 mii lei în vederea realizării de investigații suplimentare pentru protejarea...
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a propus colegilor consilieri să discute și să voteze propunerea făcută de alesul județean,...
”Milioane de capace- Milioane de zâmbete”, cel mai amplu program de educație ecologică din județul Satu Mare, lansat de Agenția pentru...
Un proiect de lege depus joi, 26 aprilie, în parlament prevede amenzi pentru profesorii care lasă copiii la manifestările...
Sorin Ovidiu Vantu Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, pentru delapidarea patrimoniului Asociaţiei...
Momente de tensiune joi, 26 aprilie, în ședința Consiliului Județean Satu Mare, după ce consilierii UDMR au refuzat să semneze rezoluția...
Peste 140 de elemente de muniție rămase neexplodate din al doilea război mondial au fost descoperite pe un teren agricol din apropierea ...
Ioan Aurel Pop Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, afirmă că ministrul...
Şcolile din Marea Britanie renunţă la vechile ceasuri cu sistem analog din sălile de examen, pentru că adolescenţii spun că nu sunt...
Sâmbătă și duminică, Oradea este gazda Întâlnirii naționale a practicanților de ”Parkour și FreeRunning”. Evenimentul cuprinde:...
Cu cinci etape înainte de finele sezonului CSM București a devenit, din nou, campioana României la handbal feminin. Confirmarea a venit...
Clujenii vor primi sâmbătă, 5 mai, sfaturi și informații despre sănătatea și îngrijirea picioarelor, în cadrul celei de-a doua ediții...
Joi, 26 aprilie, de la ora 16,00, Ambasada S.U.A. la București și Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba, inaugurează Raftul...
În 27 mai locuitorii din Sebeș, județul Alba sunt chemați la vot, pentru a hotărî, prin referendum, dacă doresc sau nu achiziționarea...
În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului, Direcția de Cultură Carei organizează concursul de creație poetică și desene ”100 de...
În Uniunea Europeană, în 2017, 33 de milioane de oameni, sufereau de sărăcie severă, potrivit Eurostat. Pe primul loc în acest...
Vama, Alma, The Mono Jacks, Satellites și Melting Ice se numără printre artiștii confirmați la Blaj aLive, festival care va avea loc în 2...
Produse alimentare tradiționale și costume populare din Transilvania vor fi expuseîncepând de vineri, 27 aprilie, la Oradea, în...
În zilele de 30 aprilie și 1 mai, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Satu Mare va avea program normal de...
Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt și consilierul prezidențial pentru afaceri europene Leonard Orban se află joi, 26 aprilie, în...
Astăzi se împlinesc 32 de ani de la explozia de la Centrala Nucleară de la Cernobîl urmată de contaminarea radioactivă a zonei...