Ascultă Radio România Cluj Live

A treia zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

A treia zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se anunţă plină de evenimente, cu noi spectacole, concerte şi expoziţii, la care sunt aşteptaţi mii de oameni. Ediţia de anul acesta are şi o componentă inedită – spectacole de teatru dedicate exclusiv militarilor NATO care se află în aceste zile în poligonul militar de la Cincu, de lângă Braşov, unde participă la un exerciţiu multinaţional.
Preşedintele Festivalului, Constantin Chiriac, a declarat că este o modalitate de a exprima complexitatea acestui fenomen cultural: Pentru prima dată, o unitate militară din lume transformă sala de festivităţi în sală de teatru, în sală de spectacole. New American Democracy Series aduce la Sibiu patru spectacole, care vor merge şi în această sală, de asemenea, şcoala de teatru de la Sibiu va prezenta în limba engleză „Rezistenţă”, un spectacol care a triumfat în universităţile importante de pe coasta de est a SUA. Sunt lucruri pe care le gândim în aşa fel încât tot ceea ce înseamnă patrimoniu material, imaterial, dar în primul rând, oamenii cărora ne adresăm să se poată bucura în tot ceea ce înseamnă complexitatea acestui festival. 

A treia zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Articol editat de Camelia Velțan, 11 iunie 2017, 09:27

Încă de la miezul zilei, spectacolele de stradă vor invada pieţele medievale şi pietonalul din centrul istoric al oraşului. Vor fi parade, animaţii stradale şi numere de circ la înălţime susţinute de trupe din Franţa, Spania, Coreea, Germania şi insulele Guadalupe.
De la ora 22:00, la Fabrica de Cultură va avea loc spectacolul „Evanghelie”, de cunoscutul regizor italian Pippo Delbono, printre cele mai aşteptate reprezentaţii ale zilei.
Seara se va încheia cu un concert susţinut de o trupă olandeză.

 

Radio România Actualităţi

În piețe și magazine nu se poate vinde orice și oricum
Social vineri, 26 aprilie 2024, 14:49

În piețe și magazine nu se poate vinde orice și oricum

Comisariatele pentru Protecția Consumatorilor verifică frecvent prestația comercianților din magazine și piețe.   – În unele...

În piețe și magazine nu se poate vinde orice și oricum
Noi reguli pentru ieșirea minorilor din țară
Social vineri, 26 aprilie 2024, 12:48

Noi reguli pentru ieșirea minorilor din țară

Guvernul a aprobat o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să...

Noi reguli pentru ieșirea minorilor din țară
Așa cum e vremea în duminica Floriilor va fi și în duminica Paștelui
Social vineri, 26 aprilie 2024, 12:34

Așa cum e vremea în duminica Floriilor va fi și în duminica Paștelui

Duminică, de Florii, vom avea o vreme frumoasă, cu precipitații puține și temperaturi peste mediile anuale.   Meteorologul Narcis Maier...

Așa cum e vremea în duminica Floriilor va fi și în duminica Paștelui
Controale ANSVSA înaintea Sărbătorilor Pascale
Social vineri, 26 aprilie 2024, 12:10

Controale ANSVSA înaintea Sărbătorilor Pascale

Autorităţile sanitare ne îndeamnă să fim atenţi la ce produse cumpărăm pentru masa de Paşte, deoarece, din neatenţie, putem pune în coş...

Controale ANSVSA înaintea Sărbătorilor Pascale
Social joi, 25 aprilie 2024, 16:17

Casa Artelor a fost modernizată

Casa Artelor – Centrul de Activități și Resurse Regionale din Sibiu a trecut printr-un amplu proces de renovare, iar porțile sale vor fi...

Casa Artelor a fost modernizată
Social joi, 25 aprilie 2024, 16:10

Urs identificat în apropierea autostrăzii Sebeş – Turda

Un urs a fost identificat, joi, 25 aprilie, în apropierea autostrăzii Sebeş – Turda, pe raza localităţii Oarda, localitate componentă a...

Urs identificat în apropierea autostrăzii Sebeş – Turda
Social joi, 25 aprilie 2024, 15:58

SLĂNIC PRAHOVA: Un crater de doi metri a apărut pe o stradă

Autorităţile orașului Slănic Prahova au dispus, joi, 25 aprilie, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi pe o...

SLĂNIC PRAHOVA: Un crater de doi metri a apărut pe o stradă
Social joi, 25 aprilie 2024, 13:42

Protest al angajaților din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului

Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pichetează joi, 25 aprilie, sediile instituţiei din toată ţara. Preşedintele...

Protest al angajaților din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului