Legea căsătoriilor forțate, întoarsă în Parlament. Corina Voicu: „Alte luni în care niște copii nu vor fi protejați”
Nicușor Dan cere reexaminarea actului normativ, invocând neclarități juridice, în timp ce experții atrag atenția asupra riscurilor pentru minori.
Articol editat de cristina.rusu, 22 octombrie 2026, 13:36
Legea care ar urma să incrimineze distinct căsătoria forțată și conviețuirea forțată a fost trimisă înapoi în Parlament de președintele Nicușor Dan, care a invocat neclarități juridice și suprapuneri cu infracțiuni deja prevăzute în Codul penal.
Decizia este criticată de Corina Voicu, fostă judecătoare și expertă în violență domestică, vicepreşedinta asociației Dreptate şi Educaţie pentru Toţi (ADEPT), care consideră că obiecțiile formulate pornesc de la interpretarea greșită a unor termeni și că întârzierea adoptării acesteia lasă în continuare copiii expuși unor forme grave de abuz.
Actul normativ, transmis președintelui pentru promulgare în 26 septembrie, introduce pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru constrângerea unei persoane adulte sau a unui minor de cel puțin 16 ani să încheie o căsătorie ori să conviețuiască într-o relație asemănătoare celei dintre soți. În cazul copiilor sub 16 ani, determinarea acestora să intre într-o asemenea relație ar urma să fie pedepsită cu închisoarea de la doi la șapte ani. Legea vizează inclusiv uniunile informale, în care doi copii sau un copil și un adult sunt obligați să trăiască împreună fără să existe o căsătorie înregistrată oficial.
În cererea de reexaminare transmisă pe 15 octombrie, președintele Nicușor Dan a arătat că obiectivul combaterii căsătoriilor forțate este legitim și corespunde obligațiilor europene ale României. Cu toate acestea, șeful statului consideră că unele prevederi pot genera dificultăți de interpretare și aplicare.
Una dintre principalele obiecții formulate de președinte privește suprapunerea dintre noua infracțiune și traficul de persoane. Potrivit cererii de reexaminare, transportarea unei persoane într-un alt stat pentru a fi obligată să se căsătorească ar putea fi încadrată în ambele categorii, deși pedepsele prevăzute sunt considerabil diferite.
Corina Voicu contestă însă această interpretare, considerând că există o diferență fundamentală între constrângerea unei persoane să se căsătorească și traficul de persoane în scopul exploatării.
„Nu este vorba despre niciun tip de paralelism legislativ. Este o greșită înțelegere a naturii unor infracțiuni şi a unor termeni.”
Potrivit expertei, simplul fapt că în ambele infracțiuni apare transportarea unei persoane nu înseamnă că ele descriu aceeași situație juridică. Ea explică faptul că deplasarea unei victime într-o țară străină poate constitui, în sine, un mijloc de constrângere. Victima nu cunoaște limba, instituțiile, procedurile prin care poate cere ajutor și nici nu beneficiază de sprijinul persoanelor apropiate.
„Poate nu exploatezi în niciun fel ființa aceea, pur și simplu o duci într-un context constrângător, care este străinătatea, locul acela în care nu știe pe nimeni, nu cunoaște limba, nu cunoaște cum poate să ceară ajutor. Nu se confundă lucrurile astea. Dacă îmi lipsește exploatarea, nu am trafic de persoane.”
Prevenirea abuzurilor, înainte ca acestea să se producă
Dincolo de dezbaterea juridică, Corina Voicu atrage atenția asupra consecințelor practice ale amânării intrării în vigoare a legii. Potrivit acesteia, una dintre cele mai importante contribuții ale noii reglementări ar fi posibilitatea intervenției penale înainte ca un copil constrâns să conviețuiască într-o relație asemănătoare căsătoriei să devină victima unor abuzuri sexuale.
„Din păcate, asta înseamnă alte luni de zile în care niște copii nu vor fi protejați, că scopul incriminării căsătoriei forțate era să nu se ajungă la actul de viol. Ideea era să ne plasăm undeva și să luăm măsuri de protecție, măsuri sancționatorii, măsuri preventive, înainte să aibă loc violurile.”
Când abuzul este justificat prin tradiție
Dezbaterea privind căsătoriile timpurii a adus în discuție și practicile întâlnite în anumite comunități, uneori prezentate drept tradiții culturale. Corina Voicu consideră că asocierea abuzurilor cu apartenența etnică reprezintă una dintre problemele care împiedică protejarea eficientă a copiilor.
„Șocant este că întâlnesc profesioniști, unii dintre ei care chiar lucrează cu victime și care argumentează etnic aceste comportamente de abuz asupra copiilor. E mai abuz dacă este la un copil de român decât la un copil de altă etnie sau, eu știu, din alt popor? Că nu înțeleg cum e posibil să facem această diferențiere în capul nostru.”
O altă problemă semnalată de Corina Voicu privește lipsa informațiilor statistice care ar permite evaluarea dimensiunii fenomenului. Experta arată că România nu dispune de suficiente date centralizate despre relația dintre victimele minore ale infracțiunilor sexuale și agresorii acestora, cu atât mai puțin despre cazurile de căsătorie sau conviețuire forțată. În lipsa acestor informații, persistă imaginea agresorului necunoscut, care răpește un copil sau îl ademenește, deși numeroase abuzuri sunt comise de persoane din anturajul victimei.
„De aceea încă trăim în această bulă, în sensul că agresorii, violatorii vin de undeva de departe, răpesc un copil sau îl captează cu o bomboană.”
Un indiciu indirect al vulnerabilității fetelor minore îl reprezintă numărul ridicat al sarcinilor și nașterilor la vârste foarte mici. România se numără de mai mulți ani printre statele europene cu o incidență ridicată a maternității timpurii.
„Noi avem o problemă ca societate: avem o toleranță foarte mare față de aceste tipuri de abuz, avem, iată, și o tolerare legislativă, pentru că întârziem să intervenim înainte ca violurile să se întâmple, înainte ca sarcinile să apară.”
Experta insistă că absența violenței fizice vizibile nu înseamnă neapărat existența consimțământului. Într-o relație impusă, constrângerea poate rezulta din diferența de vârstă, dependența față de familie sau imposibilitatea copilului de a refuza.
Ce urmează pentru lege
Parlamentul trebuie acum să reanalizeze prevederile contestate de președinte. Cererea de reexaminare vizează, pe lângă delimitarea dintre căsătoria forțată și traficul de persoane, și reglementările referitoare la adopțiile ilegale, exploatarea reproductivă, reducerea pedepselor pentru anumite persoane care cooperează cu autoritățile și obligațiile de informare impuse posturilor de radio și televiziune.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.