Se schimbă ora!
În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se dau înapoi cu o oră.
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 19 octombrie 2026, 12:57
România va trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora patru va deveni ora trei, a anunțat CFR Călători.
Potrivit companiei, schimbarea orei nu va modifica mersul trenurilor. Garniturile care vor pleca după ora patru vor circula conform programului stabilit, după ora oficială de iarnă.
Trenurile aflate deja în circulație vor staționa în anumite gări, până la ora prevăzută în noul orar, iar cele care se apropie de destinație își vor continua drumul.
Și trenurile internaționale vor circula conform programului, întrucât țările vecine României trec la ora de iarnă în aceeași zi, a precizat CFR Călători.
AGERPRES
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.