Peste 1.500 de persoane au trecut în Ucraina prin noul punct de trecere deschis la Sighet
Datele reflectă traficul înregistrat prin acest punct de trecere a frontierei de la deschiderea sa și până în prezent.
Articol editat de Popovici Ioana, 13 octombrie 2026, 10:14
Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației II a fost tranzitat de sute de persoane încă din prima zi de funcționare, potrivit datelor furnizate de ITPF Sighet.
În prima zi, prin acest punct de frontieră au trecut 237 de persoane, care s-au deplasat cu 119 mijloace de transport.
De la deschiderea punctului și până în prezent, numărul total al persoanelor care au tranzitat această trecere de frontieră a ajuns la aproximativ 1.500, în timp ce numărul mijloacelor de transport înregistrate se ridică la circa 600.
Majoritatea persoanelor care au trecut prin PTF Sighetu Marmației II sunt cetățeni români și ucraineni.
Vă reamintim că în data de 8 octombrie a fost deschis traficul pe noul pod peste Tisa ce leagă Sighetu Marmației de localitatea Biserica Albă din Ucraina, prin PTF Sighetu Marmației II.
Ioana Popovici
Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!