Cheltuieli ilegale descoperite la ANM: Diana Buzoianu cere demisia conducerii!
Ar fi vorba despre parfumuri și produse cosmetice, decorațiuni și accesorii.
Ministrul interimar al Mediului solicită demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie, în urma rezultatelor unui control lansat în urmă cu câteva săptămâni.
Diana Buzoianu scrie într-o postare pe internet că numeroase bunuri care nu au legătură cu activitatea ANM și care valorează sute de mii de lei au fost cumpărate în ultimii doi ani de pe cardul oficial al instituției.
Ar fi vorba despre parfumuri și produse cosmetice, decorațiuni și accesorii, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, inclusiv de la mărci de lux, între care un sutien în valoare de peste 1.000 de lei.
Diana Buzoianu precizează că ministerul a primit mai multe sesizări care au stat la baza cererii de a fi realizat controlul, iar raportul va fi trimis la Parchetul General.
Ea adaugă că aceste aspecte sunt doar o mică parte din descoperirile Corpului de Control, care ar trebui să ducă la demisia conducerea ANM, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla la acest sfârșit de săptămână, luni, 12 octombrie, echipa juridică din Ministerul Mediului va analiza căile legale ce pot fi urmate.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Foto: Agerpres
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.