A fost pornită cu succes prima turbină a Centralei de la Mintia
Centrala pe gaz a fost ridicată pe locul fostei termocentrale pe cărbune.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 octombrie 2026, 11:04
Aceasta marchează un pas important pentru independenţa energetică a României, fiind una dintre cele mai importante investiţii energetice din ultimii ani, a anunţat premierul interimar Ilie Bolojan.
Centrala, cu o investiţie privată de peste 1,2 miliarde de euro, a fost ridicată direct pe locul fostei termocentrale pe cărbune.
Cele două turbine pe gaz vor avea împreună aproximativ 1.100 de megawaţi, iar după finalizarea ciclului combinat, capacitatea totală instalată va ajunge la circa 1.700 de megawaţi.
Odată conectată complet la reţea, noua centrală va ajuta la reducerea importurilor de electricitate şi va spori siguranţa sistemului energetic naţional, în perioadele dificile de iarnă sau în momentele de vârf de seară.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Foto: Facebook Ilie Bolojan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.