Fostul manager al Filarmonicii din Sibiu a fost trimis în judecată
Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeş, a fost trimis în judecată, de către DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistenţă juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prejudiciu instituţiei de peste o jumătate de milion de lei.
Articol editat de Cristian Zoicaș, 8 octombrie 2026, 19:20
A mai fost trimisă în judecată şi Mărioara Preda, persoană desemnată să aplice viza prealabilă de control financiar preventiv propriu la Filarmonica de Stat Sibiu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.
Mărioara Preda ar fi vizat unul dintre contractele menţionate şi o ordonanţare de plată aferentă unui alt contract, deşi ambele fuseseră încheiate cu încălcarea prevederilor legale, susţin procurorii.
În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Sibiu.
Potrivit unui anunţ postat pe site-ul instituţiei, începând cu 9 septembrie, manager interimar al Filarmonicii de Stat Sibiu este Octavian Gheorghiu.