„Ce mai avem în comun?”, tema Festivalului de Filosofie de la Cluj
Dezbateri, conferințe și întâlniri cu personalități, între 14 și 19 octombrie.
Articol editat de cristina.rusu, 8 octombrie 2026, 14:48
Iubitorii de cultură, studenții și publicul larg sunt invitați la cea de-a treia ediție a Festivalului de Filosofie de la Cluj.
Evenimentul are loc în perioada 14–19 octombrie și este organizat de Departamentul de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai și Asociația pentru Promovarea Filosofiei și aduce în prim-planul comunității o serie de dezbateri, mese rotunde și activități menite să aducă reflecția critică mai aproape de viața cotidiană.
Tema din acest an a festivalului este „Ce mai avem în comun?”.
Ediția din acest an propune o agendă bogată de peste patruzeci de evenimente, găzduind dialoguri deschise pe teme majore ale societății contemporane, conferințe și întâlniri cu personalități din mediul academic, jurnalism, mediul antreprenorial și știință.
Scopul principal al festivalului rămâne crearea unui spațiu viu de dialog, interogație și conectare între cetățeni, punând în valoare importanța gândirii critice într-o lume aflată în fața unor provocări majore pentru societatea românească și lulea întreagă.
Publicul este așteptat să participe la evenimentele găzduite în diverse spații din oraș (Clădirea centrală a UBB, librăriile Book Corner Librarium și Humanitas, cinema Arta, Zbor Hub).
În acest an, organizatorii au invitat mari personalități la festival, dintre care îi putem aminti pe Matei Vișniec, Radu Jude, Mihaela Miroiu, Mircea Miclea, Mădălina Diaconu, Claudia Șerban, Mihai Maci, Vlad Zaha etc.
Invitatul de excepție al acestei ediții este filosoful african Achille Mbembe, care va primi, cu această ocazie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai.
Detaliile complete despre program pot fi consultate pe paginile de pe rețelele sociale ale organizatorilor (Festivalul de Filosofie Cluj și Philosophy Babes), precum și pe site-ul Facultății de Istorie și Filosofie.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.