Naționala de tineret joacă în Spania
„Tricolorii” nu mai au șanse de calificare la EURO.
Articol editat de cristina.rusu, 6 octombrie 2026, 16:22
Reprezentativa de tineret a României întâlnește, în această seară, naționala similară a Spaniei, într-un meci din ultima etapă a Grupei A din preliminariile Campionatului European de fotbal U21.
Partida va începe la ora 20:00 și se va disputa la Ibiza.
Înaintea acestui joc, “tricolorii” sunt pe locul trei și nu mai au nicio șansă de calificare la turneul final. De partea cealaltă, ibericii ocupă primul loc și au nevoie de victorie pentru a fi siguri de câștigarea grupei.
În meciul tur, disputat la finalul anului trecut, Spania s-a impus într-un joc disputat la Sibiu, scor 2-0.
Ovidiu Tebu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.