Accident pe DN7: Un TIR a intrat într-o benzinărie
Camionul a lovit o pompă de carburant, iar șoferul a fost transportat la spital.
Traficul rutier a fost reluat pe Valea Oltului, pe Drumul Naţional 7 în apropiere de intersecţia cu centura localităţii Călimăneşti.
Circulația autovehiculelor a fost întreruptă în zonă timp de câteva ore, după ce un tir a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant dintr-o benzinărie.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Sorin Albinaru, a precizat că impactul nu a fost urmat de incendiu şi că nu mai sunt scurgeri de carburanţi, însă pentru siguranţă, au fost evacuate toate persoanele pe o rază de 200 de metri.
Șoferul tirului, un cetăţean turc de 58 de ani, care a fost rănit, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, în urma testării, a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii vor stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
RADOR RADIO ROMÂNIA/ InfoTrafic, DRDP Craiova
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.