Ascultă Radio România Cluj Live

Tradiții și obiceiuri: ce nu ai voie să faci de Naşterea Maicii Domnului!

A trecut Sântămărie, leapădă şi pălărie! Tradiții și obiceiuri de Naşterea Maicii Domnului

Articol editat de cristina.rusu, 8 septembrie 2026, 00:00 / actualizat: 8 septembrie 2026, 10:32

Naşterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor ca Sfântă Mărie Mică, se sărbătoreşte azi, 8 septembrie, de către catolici şi ortodocşi deopotrivă. Este prima sărbătoare mare din anul bisericesc, care a început la 1 septembrie.

Naşterea şi copilăria Fecioarei Maria nu sunt relatate în Noul Testament. Prima menţiune apare în Protoevanghelia lui Iacov din anul 145 al erei noastre. Descendenţa ei este una ilustră, tatăl ei, Ioachim, fiind unul dintre urmaşii regelui David.

Naşterea Mariei a fost un eveniment neaşteptat în familia ei. Părinţii, Ioachim şi Ana, depăşiseră vârsta la care ar fi putut avea urmaşi. A nu avea copii însă era considerat un păcat în ochii evreilor, drept pentru care familia se confrunta adesea cu batjocura comunităţii.

După multe rugăciuni, îngerul Gavriil le-a vestit celor doi naşterea Fecioarei Maria. Ioachim şi Ana şi-au împlinit promisiunea, închinând lui Dumnezeu viaţa copilului.

În ţările din Europa de Vest, naşterea Fecioarei Maria este sărbătorită începând cu secolul al VII-lea. Data de 8 septembrie a fost aleasă pentru că în acea zi a fost sfinţită o biserică din Ierusalim, închinată Fecioarei Maria.

–Sărbătoarea de astăzi marchează trecerea de la vară la toamnă. Rândunelele se spune că pornesc astăzi în călătoria lor înspre ţările calde, iar frigul îşi face simţite ghearele. Vorba populară spune: „O trecut Sântămărie, leapădă şi pălărie!”

–Culegerea fructelor şi a plantelor medicinale începe de Sântămărie. De acum oamenii se vor ocupa de culesul viilor, bătutul nucilor şi semănatul de toamnă. De fapt, plantele medicinale nu mai pot fi culese după această zi, pentru că se spune că îşi pierd puterile tămăduitoare.

–Fecioarei Maria i se atribuie mari puteri vindecătoare, dar este şi un ajutor pentru femei şi fete deopotrivă. Fetele tinere i se roagă pentru grăbirea căsătoriei, iar femeile i se adresează pentru uşurarea naşterii. Femeile care nu au copii trebuie să se roage astăzi pentru dezlegarea pântecelor, dar şi pentru a avea un urmaş aşa cum îşi doresc.

–Domnilor, gata cu găuritul pentru astăzi! Bărbaţii nu au voie să facă treburi prin casă, pentru a nu atrage răul asupra familiilor lor. Din acelaşi motiv, femeilor le este interzis să coasă sau să spele rufe. Atenţie! Dacă nu respectaţi această recomandare, riscaţi să ardeţi mâncarea sau să vi se răstoarne oala pe foc.

–Oricât ar fi de frig, aprinderea focului este interzisă în ziua de Sântămărie. Focul aprins astăzi atrage ghinion şi boală.

–Semnele din această zi ne pot da o idee despre cum va fi vremea în următoarele săptămâni: se spune că dacă plouă de Sântămărie, toamna va fi lungă şi neplăcută!

A doua zi după sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, adică în 9 septembrie, se sărbătoreşte Pomenirea Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Preasfintei Fecioare Maria, cei care au devenit colaboratorii lui Dumnezeu, deoarece au adus-o la existenţă pe cea care este Maica Luminii, Născătoarea de Dumnezeu.

 

Andrea Nagy

 

CITEȘTE ȘI: Prăznuim Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Polițiștii au luat la control transporturile de mărfuri din Maramureș
Radio Sighet joi, 15 octombrie 2026, 13:27

Polițiștii au luat la control transporturile de mărfuri din Maramureș

Peste 50 de polițiști și reprezentanți ai unor instituții de control au participat, miercuri, 14 octombrie, la o amplă acțiune desfășurată...

Polițiștii au luat la control transporturile de mărfuri din Maramureș
Dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire se preiau de luna viitoare
Radio Sighet joi, 15 octombrie 2026, 12:44

Dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire se preiau de luna viitoare

Direcția de Asistență Socială Sighetu Marmației anunță că, începând cu data de 2 noiembrie 2026, va începe preluarea dosarelor pentru...

Dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire se preiau de luna viitoare
Peste 1.500 de persoane au trecut în Ucraina prin noul punct de trecere deschis la Sighet
Radio Sighet marți, 13 octombrie 2026, 10:14

Peste 1.500 de persoane au trecut în Ucraina prin noul punct de trecere deschis la Sighet

Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației II a fost tranzitat de sute de persoane încă din prima zi de funcționare, potrivit datelor...

Peste 1.500 de persoane au trecut în Ucraina prin noul punct de trecere deschis la Sighet
Doi bărbați au ajuns la spital după ce au spus că au fost atacați de un urs, la Borșa
Radio Sighet luni, 12 octombrie 2026, 11:09

Doi bărbați au ajuns la spital după ce au spus că au fost atacați de un urs, la Borșa

Doi bărbați au ajuns la spital după ce au afirmat că au fost atacați și mușcați de un urs, pe strada Valea Hotarului din Borșa. Incidentul...

Doi bărbați au ajuns la spital după ce au spus că au fost atacați de un urs, la Borșa
Radio Sighet vineri, 9 octombrie 2026, 12:06

Noi amenajări și îmbunătățiri la Muzeul Satului Maramureșean

Lucrările și intervențiile realizate la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” în cadrul unui proiect dedicat valorificării...

Noi amenajări și îmbunătățiri la Muzeul Satului Maramureșean