Ascultă Radio România Cluj Live

Politicienii nu au ajuns la un consens în privința noii legi a salarizării

Documentul stârneşte dispute politice aprinse.

Politicienii nu au ajuns la un consens în privința noii legi a salarizării
Foto: Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu/Agerpres

Articol editat de Andreea Leonid, 21 iulie 2026, 12:47

Proiectul noii legi a salarizării bugetarilor are şanse minime să treacă de Parlament în forma actuală.

Documentul stârneşte dispute politice aprinse, chiar înainte de a fi depus oficial în legislativ.

PNL anunţă că va trimite miercuri, 22 iulie, textul conduceriilor celor două Camere şi cere sesiune extraordinară, avertizând că orice modificare riscă să ducă la pierderea banilor europeni – aproape 800 de milioane de euro.

În schimb, PSD a transmis că refuză să voteze o lege care „nemulţumeşte pe toată lumea” şi ar vrea o comisie parlamentară de criză, care să prea o parte din activităţile executive, ce nu pot fi îndeplinite de guvernul interimar.

PNL a respins deja oficial ideea unei comisii de criză propusă de PSD, numind-o „o improvizaţie”. Liberalii insistă că jaloanele PNRR trebuie adoptate strict în forma negociată cu Bruxelles-ul, fără amendamente pe care le consideră „populiste”.

 

 

Cătălin Purcaru (Radio România)

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE
Politic marți, 20 octombrie 2026, 08:09

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE

UPDATE, ora 16:45 Guvernul Luca Niculescu a trecut, cu 280 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Guvernul propus de premierul desemnat Luca...

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE
Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate
Politic luni, 19 octombrie 2026, 18:31

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate

Toţi miniştrii propuşi să facă parte din guvernul Luca Niculescu şi care au fost audiaţi, până la această oră, în comisiile parlamentare...

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate
Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan
Politic luni, 19 octombrie 2026, 13:34

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan

Prefectul liberal al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha (foto stânga), și secretarul de stat din Ministerul Justiției, Ioan Turc, își...

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan
Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu
Politic luni, 19 octombrie 2026, 09:40

Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu

Va fi o zi lungă luni, 19 octombrie, în Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în Cabinetul Luca Niculescu.   Calculele...

Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu
Politic sâmbătă, 17 octombrie 2026, 17:36

PNL votează Guvernul Niculescu, dar trece în opoziție

Conducerea Partidului Național Liberal a decis sâmbătă, în ședința Biroului Politic Național, să voteze guvernul propus de Luca Niculescu...

PNL votează Guvernul Niculescu, dar trece în opoziție
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 19:26

USR a decis să voteze împotriva Guvernului Niculescu

Într-un comunicat de presă, USR transmite că PSD încearcă să prezinte drept o soluţie de stabilitate politică revenirea la un model de...

USR a decis să voteze împotriva Guvernului Niculescu
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 11:08

Premierul desemnat a depus lista miniștrilor. Ce șanse are acest guvern să treacă

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară, 15 octombrie, la parlament programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului guvern,...

Premierul desemnat a depus lista miniștrilor. Ce șanse are acest guvern să treacă
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 10:49

Miniştrii cabinetului Niculescu vor fi audiaţi la începutul săptămânii viitoare

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor și programul de guvernare, pentru declanșarea...

Miniştrii cabinetului Niculescu vor fi audiaţi la începutul săptămânii viitoare