Ascultă Radio România Cluj Live

O capsulă a timpului pentru viitorul Transilvaniei

Noul muzeu din Florești lasă un mesaj pentru cei care vor trăi peste un secol.

O capsulă a timpului pentru viitorul Transilvaniei

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 iulie 2026, 00:00

La marginea Floreștiului, în vecinătatea Cetății Fetei, prinde contur unul dintre cele mai ambițioase proiecte culturale realizate în România în ultimele decenii. Noul Complex Muzeal – Galeria Istorică a Transilvaniei, construit de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, a marcat o etapă simbolică a șantierului prin introducerea unei capsule a timpului în structura viitoarei clădiri. Mesajele și obiectele depuse în interior nu vor fi redescoperite decât peste 100 de ani, în 2126, de cei care vor lucra sau vor vizita muzeul.

Capsula a fost înglobată în beton, la capătul zidului de sprijin al complexului, și reprezintă o punte între generații. Ea păstrează mărturii despre oamenii, ideile și speranțele care au făcut posibil acest proiect și transmite viitorului convingerea că orice moment are potenţialul de a deveni, la rândul său, istorie.

 

 

Managerul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Felix Marcu, a mărturisit că, în urmă cu un an, puțini credeau că proiectul va avansa atât de rapid.

„Mă bucur că am ajuns în momentul acesta. Eu eram optimist, dar majoritatea celor din jurul meu nu erau. Iată că, după un an de la începerea construcției, suntem foarte aproape de finalizarea proiectului, ceea ce părea incredibil”, Felix Marcu.
 

 

El a subliniat că ceremonia capsulei timpului are o semnificație aparte pentru un muzeu dedicat istoriei.

„Punem în acest zid un obiect mic, dar credem că gestul este imens: o capsulă a timpului, care este, în fond, o scrisoare. Ea este adresată unor oameni pe care nu îi vom cunoaște niciodată și care vor trăi într-o lume pe care nici nu ne-o putem imagina”, Felix Marcu.

În viziunea sa, muzeele nu sunt doar spații în care sunt expuse obiecte, ci locuri care păstrează memoria oamenilor.

„Istoria nu este despre lucruri, ci despre oamenii care le-au făcut posibile. În spatele fiecărui vas, fiecărei arme și fiecărei podoabe există o persoană, o viață și o poveste. Astăzi, noi suntem acea poveste. Suntem oamenii care au construit primul complex muzeal integrat ridicat de la zero în România.”
 

 

Felix Marcu a explicat că mesajul lăsat în capsulă este unul despre responsabilitatea față de generațiile viitoare.

„De aceea construim muzee. Nu pentru noi, ci pentru cei care vor veni după noi. Le spun că am construit cu convingere, că nu a fost ușor, că au existat momente de îndoială și obstacole, dar am crezut că ceea ce facem are sens dincolo de noi.”

Managerul muzeului speră ca viitorii vizitatori să descopere un loc în care istoria Transilvaniei să fie înțeleasă ca o succesiune de comunități, culturi și destine.

„Am încercat să construim un muzeu care să vorbească tuturor, nu doar celor care cunosc deja istoria, ci și celor care o descoperă pentru prima dată. (…) Noi, cei care păstrăm trecutul, devenim, la rândul nostru, trecut”, Felix Marcu.

La rândul său, ministrul Culturii, András Demeter, a spus că proiectul reprezintă o dovadă că dezvoltarea are nevoie, înainte de toate, de viziune.

„Singurul cuvânt care îmi vine în minte este viziune. Vă felicit pe toți pentru că ați avut viziunea de a vedea în acest minunat loc al Transilvaniei posibilitatea unei asemenea construcții. (…) Toți cei care vor veni după noi trebuie să aibă curajul de a visa și să aibă ceea ce, poate, ne lipsește atât de mult în țara aceasta: viziunea.”
 

 

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, consideră că noul muzeu va deveni un reper pentru întreaga comunitate.

„Cred că dacă, acum 15–20 de ani, am fi discutat despre faptul că aici va exista un muzeu, nu știu câți dintre noi ar fi crezut. Și totuși, astăzi suntem martorii construirii primului muzeu ridicat de la zero în România în ultimii peste 100 de ani. Gestul pe care îl facem astăzi îl văd ca pe un mesaj către viitor, o punte între generații”, Bogdan Pivariu.
 

 

Noua Galerie Istorică a Transilvaniei este construită pe un teren de peste 15.500 de metri pătrați, în imediata apropiere a Cetății Fetei, unul dintre cele mai importante situri medievale și arheologice din județul Cluj. Clădirea va avea o suprafață utilă de peste 11.300 de metri pătrați, desfășurată pe trei niveluri, iar investiția se ridică la aproximativ 145,8 milioane de lei, fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri de la bugetul de stat.

 

 

Potrivit lui Felix Marcu, amplasarea muzeului lângă Cetatea Fetei nu este întâmplătoare. Întreaga arhitectură a complexului este orientată spre situl medieval și spre peisajul în care s-au succedat, de-a lungul mileniilor, comunități din Paleolitic, epoca bronzului, perioada dacică, romană și medievală. Expoziția permanentă va urmări cronologic această evoluție și va pune obiectele de patrimoniu în legătură directă cu locurile în care au fost descoperite.

 

 

Un element de noutate la nivel național îl reprezintă integrarea tuturor funcțiilor muzeale într-un singur complex: spații expoziționale, laboratoare de restaurare, depozite specializate și zone dedicate activităților educative și publicului. Depozitele vor utiliza un sistem danez de conservare cu temperatură controlată și consum redus de energie, iar întreg patrimoniul va fi gestionat printr-o bază de date digitală care va permite localizarea rapidă și accesul online la colecții.

 

 

Dacă planurile vor fi respectate, inaugurarea oficială a noului muzeu este programată pentru sfârșitul lunii august. Iar undeva, în structura clădirii, va rămâne ascunsă capsula timpului care va spune, peste un secol, povestea celor care au construit acest proiect și au crezut că istoria trebuie păstrată nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor.

 

 

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.

„În momentul în care crezi că le știi pe toate, ești pe o pantă descendentă” – Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT
Reportaje marți, 30 iunie 2026, 13:01

„În momentul în care crezi că le știi pe toate, ești pe o pantă descendentă” – Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT

De zece ani, Mihai Silvășan construiește campioni la Cluj. Sub conducerea lui, U-BT a câștigat din nou titlul național și a jucat pentru prima...

„În momentul în care crezi că le știi pe toate, ești pe o pantă descendentă” – Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT
De la 40 de grade la furtuni severe
Reportaje marți, 30 iunie 2026, 11:01

De la 40 de grade la furtuni severe

Urmează o perioadă capricioasă din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi ce se apropie și chiar depășesc 40 de grade, iar imediat după...

De la 40 de grade la furtuni severe
Seceta pune presiune pe rezervele de apă
Reportaje marți, 30 iunie 2026, 08:16

Seceta pune presiune pe rezervele de apă

Lipsa precipitațiilor afectează mare parte din țară.   În Sălaj, efectele secetei se văd cel mai bine în scăderea nivelului apei din...

Seceta pune presiune pe rezervele de apă