Puncte de prim ajutor și distribuție a apei, deschise pe perioada caniculei
Pe fondul temperaturilor ridicate aceste puncte de prim ajutor sunt binevenite.
Articol editat de Popovici Ioana, 26 iunie 2026, 13:18
Pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă, autoritățile locale din Maramureș au luat măsuri pentru protejarea populației, prin amenajarea unor puncte de prim ajutor și distribuție a apei potabile în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației.
Acțiunea este desfășurată cu implicarea Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare, Crucea Roșie Maramureș și Direcția de Asistență Socială Baia Mare, care au amenajat punctele în zone accesibile din oraș, oferind apă potabilă și asistență de prim ajutor persoanelor care au nevoie.
Și Primăria municipiului Sighetu Marmației a anunțat măsuri pentru acordarea de asistență cetățenilor în perioada verii. Pe raza orașului a fost amenajat un punct anti-caniculă în fața Primăriei Sighetu Marmației, pe strada Bogdan Vodă nr. 14.
Începând de luni, 29 iunie, un al doilea punct de prim ajutor va deveni operativ în fața centrului comercial Carrefour, situat în centrul civic al municipiului.
Punctele funcționează de luni până vineri, între orele 10:00 și 16:00, și oferă atât apă potabilă gratuită, cât și asistență medicală de specialitate.
Personalul este dotat cu aparate pentru măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, iar serviciile sunt asigurate de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Sighetu Marmației și de Spitalul Municipal Sighet.
Autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în intervalele cu temperaturi extreme, să consume suficiente lichide și să apeleze la aceste puncte de sprijin ori de câte ori este nevoie.
Scopul acestor măsuri este prevenirea incidentelor cauzate de caniculă și protejarea sănătății cetățenilor pe întreaga durată a valului de căldură.
Ioana Popovici
Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!