Ascultă Radio România Cluj Live

Astăzi sărbătorim Sânzienele, misterioasele zâne ale verii

În plan religios sărbătoarea Sânzienelor este asociată cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Astăzi sărbătorim Sânzienele, misterioasele zâne ale verii
Foto: wikipedia

Articol editat de Carmen Sas, 24 iunie 2026, 00:00

Se prind în horă în păduri şi pe câmpii, dansul lor lăsând în urmă parfumul florilor şi rodul holdelor. Sunt însă răzbunătoare şi capricioase: magia lor îi plesneşte ca biciul pe cei care nu le cinstesc şi… pe bărbaţii care umblă haihui!

 

Spre deosebire de iele, Sânzienele sunt în esenţă binevoitoare. Ele stau sub semnul soarelui, iar puterea lor este cea a verii: învârt rodul holdelor, aduc măritişul fetelor şi conferă eficienţă ierburilor de leac. Sunt iubitoare de dreptate, iar pe cei care jură strâmb şi fac rău îi prind din urmă cu pedepse îngrozitoare.

Chiar dacă nu sunt la fel de rele ca ielele, o putere atât de mare ca a lor trebuie să fie tratată cu respect. Oamenii se ţin astăzi departe de câmpuri pentru a nu le supăra şi îşi împodobesc casele cu florile ce le reprezintă, ştiut fiind că Sânzienele deranjate pot face ca recolta să fie stricată de grindină sau pustiită de secetă.

 

  • Sărbătoarea Sânzienelor are în centru puterea feminină. Femeile se scaldă astăzi în râuri şi se spală pe faţă cu rouă pentru a rămâne curate şi sănătoase, purificate de boli şi de probleme. Bineînţeles, şi cele care nu le cinstesc au parte de răzbunarea Sânzienelor, dar bărbaţii neglijenţi sunt într-un pericol mult mai mare. În fond, Sânzienele sunt surori cu ielele pădurilor, care prin dans şi cântec sucesc mintea masculină.

 

  • Legenda, atestată şi în alte ţări europene, spune că bărbaţii surprinşi în locurile singuratice unde aceste fiinţe misterioase dansează rămân fermecaţi pentru veşnicie: fie că îşi pierd graiul, fie că vor rămâne captivi în pădure pentru o sută de ani.

 

  • Să nu ne necăjim dacă plouă astăzi, ploaia de Sânziene aduce belşug de bucate şi de vin. În unele zone ale ţării, pentru a celebra roadele pe care vara le-a adus deja, oamenii îşi dăruiesc unii altora cireşe, mere, castraveţi verzi şi pui de găină.

 

  • Nu ne place să ne gândim deja la sezonul rece, natura o face totuşi. Se spune că de azi păsările încep să se pregătească pentru toamnă: cucul, care a început să cânte de Buna Vestire, astăzi se îneacă cu orz şi-şi pierde glasul. Un cuc care cântă după Sânziene prevesteşte vremuri grele.

 

  • În plan religios sărbătoarea este asociată cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Este o zi cu cruce roşie în calendar, în care nu se merge la câmp şi nu se fac treburi casnice.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

A murit Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei
Cultural joi, 20 august 2026, 16:05

A murit Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului al XX-lea și o personalitate a artei lirice internaționale,...

A murit Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei
Istorie și artă contemporană, în fostul grajd Wesselényi
Cultural joi, 20 august 2026, 15:13

Istorie și artă contemporană, în fostul grajd Wesselényi

Fostul grajd al castelului Wesselényi din Jibou a fost transformat în spaţiu pentru artă contemporană.   Noul spaţiu expoziţional a fost...

Istorie și artă contemporană, în fostul grajd Wesselényi
Gaudeamus aduce cartea în Piața Mare din Sibiu
Cultural joi, 20 august 2026, 13:04

Gaudeamus aduce cartea în Piața Mare din Sibiu

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România e, până duminică, 23 august, în Piața Mare din Sibiu.   Timp de patru zile, 15 pavilioane...

Gaudeamus aduce cartea în Piața Mare din Sibiu
Trei zile dedicate culturii maghiare la Oradea
Cultural joi, 20 august 2026, 11:55

Trei zile dedicate culturii maghiare la Oradea

Oradea găzduieşte, începând de joi, 20 august, până în 22 august, Zilele Culturii Maghiare.   Evenimentul propune publicului spectacole...

Trei zile dedicate culturii maghiare la Oradea
Cultural joi, 20 august 2026, 10:44

Pasajele istorice ale Bistriței prind viață la finalul lunii august

Centrul vechi al Bistriței devine, în perioada 28–30 august, gazda celei de-a patra ediții a festivalului „Povestea Vinului pe Pasajele...

Pasajele istorice ale Bistriței prind viață la finalul lunii august
Cultural marți, 18 august 2026, 16:05

Noaptea Muzeelor revine în sate

Peste 165 de muzee, colecții și obiective de patrimoniu din mediul rural vor participa la cea de-a patra ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor...

Noaptea Muzeelor revine în sate
Cultural marți, 18 august 2026, 12:47

Expoziție de broderii tradiționale din Câmpia Transilvaniei, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei deschide publicului, începând cu 20 august, o nouă expoziție dedicată artei textile a comunităților...

Expoziție de broderii tradiționale din Câmpia Transilvaniei, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Cultural marți, 18 august 2026, 12:20

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Sibiu 2026

Cea de a doua ediție estivală din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se deschide joi, 20 august, în Piața Mare din Sibiu....

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Sibiu 2026