Ascultă Radio România Cluj Live

România păstrează cele 13,6 miliarde de euro din granturi destinate investiţiilor

Guvernul a adoptat, într-o şedinţă extraordinară, un memorandum.

România păstrează cele 13,6 miliarde de euro din granturi destinate investiţiilor
Foto: Pixabay

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 iunie 2026, 09:57

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat că, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, România a reuşit să păstreze cele 13,6 miliarde de euro din sumele nerambursabile din PNRR destinate investiţiilor.

El a precizat că până la sfârşitul lunii august ţara noastră trebuie să mai atragă aproape 5 miliarde de euro, astfel încât să poată fi achitate lucrările aflate în stadii avansate de execuție.

Luni, 22 iunie, Guvernul a adoptat, într-o şedinţă extraordinară, un memorandum propus de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care se finalizează a treia negociere privind modificarea PNRR.

Premierul interimar Ilie Bolojan declara că negocierile purtate în ultimele două luni au avut rolul de a aduce clarificări despre modul în care România va realiza cele 66 de reforme şi 385 de jaloane asumate, astfel încât să nu se piardă banii europeni. Cele mai multe discuţii au fost purtate pe componenta de investiţii, pentru a nu se pierde granturile:

Ilie Bolojan: Unul din elementele importante de negociere este legat de salvarea finanţării autostrăzilor. Şi un aspect important este acordul Comisiei Europene pentru ca plata pe autostrăzi să se facă procentual cu ponderea lucrărilor realizate, deci să nu pierdem sume importante de bani. O altă direcţie importantă a fost cea legată de reforme şi de jaloane şi de ţinte. Negocierile au fost purtate în aşa fel încât acolo unde, în mod obiectiv, nu putem să atingem ţintele – zona de cale ferată, alte zone, de exemplu – Comisia Europeană a acceptat ţinte reduse, în aşa fel încât să nu avem pierderi financiare.

La rândul său, ministrul interimar al proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a atras atenţia că sunt necesare în continuare reforme pentru atragerea banilor europeni:

Dragoş Pîslaru: Soluţia de adoptare a acestui pachet de 7+1, pentru că cea de-a opta este salarizarea în sectorul public şi trebuie cumva toate acestea adoptate prin asumarea răspunderii. Şi, nu în ultimul rând, ceea ce este foarte important, trebuie să rămânem conştienţi că acolo unde lucrurile nu se pot corecta, cum a fost cazul decarbonizării, aceste elemente rămân în continuare lucruri pe care să trebuiască, într-adevăr, să le decontăm pentru lucruri care nu au fost făcute la timp.

În urma negocierilor cu Comisia Europeană, România a reuşit să păstreze cele 13,6 miliarde de euro din granturi destinate investiţiilor.

 

 

Amalia Bojescu (Radio România)

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE
Politic marți, 20 octombrie 2026, 08:09

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE

UPDATE, ora 16:45 Guvernul Luca Niculescu a trecut, cu 280 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Guvernul propus de premierul desemnat Luca...

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE
Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate
Politic luni, 19 octombrie 2026, 18:31

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate

Toţi miniştrii propuşi să facă parte din guvernul Luca Niculescu şi care au fost audiaţi, până la această oră, în comisiile parlamentare...

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate
Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan
Politic luni, 19 octombrie 2026, 13:34

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan

Prefectul liberal al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha (foto stânga), și secretarul de stat din Ministerul Justiției, Ioan Turc, își...

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan
Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu
Politic luni, 19 octombrie 2026, 09:40

Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu

Va fi o zi lungă luni, 19 octombrie, în Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în Cabinetul Luca Niculescu.   Calculele...

Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu
Politic sâmbătă, 17 octombrie 2026, 17:36

PNL votează Guvernul Niculescu, dar trece în opoziție

Conducerea Partidului Național Liberal a decis sâmbătă, în ședința Biroului Politic Național, să voteze guvernul propus de Luca Niculescu...

PNL votează Guvernul Niculescu, dar trece în opoziție
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 19:26

USR a decis să voteze împotriva Guvernului Niculescu

Într-un comunicat de presă, USR transmite că PSD încearcă să prezinte drept o soluţie de stabilitate politică revenirea la un model de...

USR a decis să voteze împotriva Guvernului Niculescu
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 11:08

Premierul desemnat a depus lista miniștrilor. Ce șanse are acest guvern să treacă

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară, 15 octombrie, la parlament programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului guvern,...

Premierul desemnat a depus lista miniștrilor. Ce șanse are acest guvern să treacă
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 10:49

Miniştrii cabinetului Niculescu vor fi audiaţi la începutul săptămânii viitoare

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor și programul de guvernare, pentru declanșarea...

Miniştrii cabinetului Niculescu vor fi audiaţi la începutul săptămânii viitoare