Ascultă Radio România Cluj Live

Peste 3.300 de locuri la admiterea din acest an la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Oferta se extinde cu noi programe în sistem dual.

Peste 3.300 de locuri la admiterea din acest an la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Foto: Facebook Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 19 iunie 2026, 14:10

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia intră în sesiunea de admitere din această vară cu o ofertă educațională extinsă, care cuprinde 3.383 de locuri la programele de licență și masterat, atât la buget, cât și la taxă. Instituția mizează în continuare pe dezvoltarea învățământului dual și introduce noi specializări realizate în parteneriat cu mediul economic.

Cele 3.383 de locuri sunt distribuite în cadrul celor cinci facultăți ale instituției: Istorie, Litere și Științe ale Educației, Științe Economice, Informatică și Inginerie, Drept și Științe Sociale, respectiv Teologie Ortodoxă.

Din totalul locurilor disponibile, 2.167 sunt destinate studiilor de licență, dintre care 770 sunt finanțate de la bugetul de stat. Pentru programele de masterat sunt disponibile 1.216 locuri, dintre care 265 fără taxă.

Potrivit directorului Centrului de Imagine și Marketing al universității, Bogdan Mucea, sunt rezervate și în acest an locuri pentru românii de pretutindeni, oferta cuprinzând 144 de locuri, dintre care 104 sunt bugetate.

Unul dintre domeniile pe care universitatea pune un accent deosebit este învățământul dual. După lansarea programelor de Electronică Aplicată și Logistică Operațională, oferta se extinde în această vară cu specializarea Management în Retail. În sesiunea de admitere din toamnă vor fi disponibile încă două programe noi: Robotică și Automatizări Industriale și Ingineria Produselor Alimentare.

În total, universitatea va avea cinci specializări în sistem dual. Studenții înscriși la aceste programe beneficiază de burse profesionale oferite de companiile partenere și desfășoară o parte importantă a pregătirii direct în mediul economic.

Aproximativ jumătate din procesul de formare are loc în cadrul firmelor cu care universitatea colaborează”, precizează Bogdan Mucea.

Pe lângă noile programe, oferta educațională include și specializări introduse în ultimii ani, precum Asistență Medicală Generală, Cinematografie și Media, Resurse Umane sau Arheologie. În același timp, universitatea continuă să atragă numeroși candidați către programele consacrate, cum sunt Dreptul, Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, Contabilitatea sau Informatica.

Înscrierile pentru sesiunea de admitere din vară se desfășoară în perioada 6–16 iulie. În 17 iulie sunt programate interviurile motivaționale și probele de aptitudini pentru specializările care prevăd astfel de evaluări, iar rezultatele vor fi afișate în 18 iulie.

Prima etapă de înmatriculare și confirmare a locurilor are loc între 20 și 25 iulie, urmată de afișarea rezultatelor actualizate și de o a doua etapă de înmatriculare, programată între 27 și 31 iulie.

Bogdan Mucea subliniază că unul dintre avantajele studiului la Alba Iulia îl reprezintă costurile mai reduse comparativ cu alte centre universitare. Instituția dispune de cinci cămine studențești, dintre care două au fost complet modernizate recent, iar unul este construit în ultimii ani.

Toate camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, iar studenții beneficiază de acces la internet, spații comune amenajate și servicii de spălare și uscare a hainelor. Potrivit reprezentantului universității, capacitatea de cazare este suficientă pentru a răspunde cererii din partea studenților.

Un alt punct forte al universității îl reprezintă deschiderea internațională. Studenții au acces la numeroase mobilități Erasmus, atât pentru studii pe termen lung, cât și pentru stagii de practică. De asemenea, instituția participă la programe intensive mixte de tip Blended Intensive Programme (BIP), care oferă oportunități de colaborare și schimb de experiență cu universități și studenți din întreaga Europă.

 

 

 

Andrea Nagy

Foto: Facebook Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Cererea de cazare depășește oferta UMF Cluj cu peste 300 de locuri
Educaţie vineri, 18 septembrie 2026, 12:47

Cererea de cazare depășește oferta UMF Cluj cu peste 300 de locuri

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pune la dispoziția studenților aproximativ 1.900 de locuri în...

Cererea de cazare depășește oferta UMF Cluj cu peste 300 de locuri
Academia Română și UBB analizează rezultatele PISA 2025
Educaţie joi, 17 septembrie 2026, 13:24

Academia Română și UBB analizează rezultatele PISA 2025

Academia Română şi Universitatea Babeș-Bolyai aduc în dezbatere rezultatele testelor PISA 2025.   O discuţie-dezbatere online, organizată...

Academia Română și UBB analizează rezultatele PISA 2025
EduNext – O platformă dedicată studenților români | AUDIO
Educaţie joi, 17 septembrie 2026, 12:49

EduNext – O platformă dedicată studenților români | AUDIO

Platforma EduNext le oferă studenților din România acces gratuit la oferte exclusive, locuri de muncă part-time, internship-uri și evenimente...

EduNext – O platformă dedicată studenților români | AUDIO
Shanghai Rankings 2026: UBB și USAMV, în fruntea performanței academice din România
Educaţie miercuri, 16 septembrie 2026, 11:49

Shanghai Rankings 2026: UBB și USAMV, în fruntea performanței academice din România

Ediția din 2026 a reputatului clasament internațional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects, publicat de Shanghai Ranking Consultancy,...

Shanghai Rankings 2026: UBB și USAMV, în fruntea performanței academice din România
Educaţie miercuri, 16 septembrie 2026, 09:49

Concurs pentru 129 de directori de școli: o nouă metodologie după cinci ani

Stabilitatea și legitimitatea managerială revin în prim-planul școlilor din județ. După o pauză de cinci ani, Inspectoratul Școlar Județean...

Concurs pentru 129 de directori de școli: o nouă metodologie după cinci ani
Educaţie marți, 15 septembrie 2026, 13:44

Elevii pot circula gratuit și cu trenul

Elevii beneficiază și anul acesta de transport gratuit cu trenul. Ei au bilete și abonamente lunare gratuite la garnituri Regio, Interregio și...

Elevii pot circula gratuit și cu trenul
Educaţie marți, 15 septembrie 2026, 11:51

Noul an universitar vine cu Google AI Plus gratuit pentru studenți, în timp ce peste ocean inteligența artificială stârnește controverse

Anul universitar bate la ușă, iar marii giganți din tehnologie își dispută deja atenția tinerilor. Google a lansat recent o ofertă directă...

Noul an universitar vine cu Google AI Plus gratuit pentru studenți, în timp ce peste ocean inteligența artificială stârnește controverse
Educaţie luni, 14 septembrie 2026, 10:33

Proiect-pilot de transport școlar

Start excelent pentru transportul școlar dedicat în municipiul Zalău!   Încă de la primele ore ale dimineții, cinci trasee speciale au...

Proiect-pilot de transport școlar