Ascultă Radio România Cluj Live

UTCN scoate la concurs peste 8400 de locuri şi oferă mai multe locuri bugetate

Programele de studiu sunt organizate în cadrul celor 12 facultăți ale universității.

UTCN scoate la concurs peste 8400 de locuri şi oferă mai multe locuri bugetate
Foto: clădirea nouă a UTCN Cluj/Radio Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 18 iunie 2026, 13:19 / actualizat: 19 iunie 2026, 10:56

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca anunță o ofertă extinsă pentru admiterea din acest an, cu peste 8.400 de locuri disponibile la programele de licență și masterat și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat.

Pentru anul universitar 2026–2027, UTCN pune la dispoziția candidaților 5.098 de locuri la studiile de licență și 3.194 de locuri la programele de master. Dintre acestea, 3.585 de locuri la licență și 1.898 la master sunt finanțate de la buget, restul fiind disponibile cu taxă.

În plus, oferta de admitere cuprinde şi locuri dedicate unor categorii speciale de candidaţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al universității, Oana Cifu, oferta educațională cuprinde peste 190 de programe de studii desfășurate în limba română și în limbi de circulație internațională.

Venim în întâmpinarea absolvenților cu un total de peste 8.400 de locuri la licență și master, dintre care 3.600 de locuri bugetate la nivel de licență și peste 1.900 de locuri fără taxă la master. De asemenea, universitatea oferă locuri speciale dedicate absolvenților din mediul rural, candidaților de etnie romă, tinerilor proveniți din sistemul de protecție socială și persoanelor cu dizabilități”, a declarat Oana Cifu.

Programele de studiu sunt organizate în cadrul celor 12 facultăți ale universității – nouă în Cluj-Napoca și trei în Baia Mare – precum și în extensiile universitare din Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare și Zalău.

Universitatea acordă o atenție specială accesului la educație pentru categoriile vulnerabile. La nivel de licență sunt rezervate 80 de locuri pentru absolvenții proveniți din mediul rural, cinci pentru candidații de etnie romă și 25 pentru tinerii proveniți din sistemul de protecție socială și pentru persoanele cu dizabilități. La master sunt disponibile un loc pentru candidații de etnie romă și 25 de locuri pentru candidații din sistemul de protecție socială și pentru cei cu dizabilități.

Totodată, UTCN alocă cinci locuri pentru pregătirea viitorilor angajați ai Serviciului Român de Informații, în cadrul Facultăților de Automatică și Calculatoare și de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, precum și 13 locuri bugetate pentru candidații care se pregătesc pentru o carieră militară.

Înscrierile se vor desfășura online în perioada 13–18 iulie, prin intermediul platformei admitereonline.utcluj.ro. Candidații își vor putea încărca documentele în format electronic și vor avea acces la informații detaliate despre programele de studii, condițiile de admitere, oportunitățile de mobilitate și de practică, precum și despre colaborările universității cu mediul economic. Un avantaj important pentru candidați este posibilitatea de a aplica la oricâte comisii de admitere doresc, achitând o singură taxă de înscriere, în valoare de 400 de lei.

Pentru cei care au nevoie de sprijin în procesul de înscriere, facultățile vor pune la dispoziție puncte de consiliere unde personalul universității va oferi asistență pas cu pas.

UTCN păstrează și în acest an facilitatea cazării gratuite pentru candidații care susțin probe scrise. Astfel, cei înscriși la examenul de matematică pentru Facultatea de Automatică și Calculatoare sau la proba de desen pentru Facultatea de Arhitectură și Urbanism vor putea beneficia de cazare gratuită în Campusul Observator, alături de însoțitorii lor.

Reprezentanții universității spun că admiterea de anul trecut a confirmat interesul ridicat al tinerilor pentru studiile tehnice, cele mai căutate domenii fiind inteligența artificială, calculatoarele, robotica, energia, construcțiile și arhitectura. Un interes semnificativ s-a înregistrat și pentru programele din domeniul științelor fundamentale și umaniste, tendință care reflectă preocuparea tot mai mare a viitorilor studenți pentru specializări adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.

 

 

CITEȘTE ȘI: Admiterea la USAMV Cluj începe în 14 iulie. Aproape 900 de locuri bugetate pentru licență

 

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Cererea de cazare depășește oferta UMF Cluj cu peste 300 de locuri
Educaţie vineri, 18 septembrie 2026, 12:47

Cererea de cazare depășește oferta UMF Cluj cu peste 300 de locuri

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pune la dispoziția studenților aproximativ 1.900 de locuri în...

Cererea de cazare depășește oferta UMF Cluj cu peste 300 de locuri
Academia Română și UBB analizează rezultatele PISA 2025
Educaţie joi, 17 septembrie 2026, 13:24

Academia Română și UBB analizează rezultatele PISA 2025

Academia Română şi Universitatea Babeș-Bolyai aduc în dezbatere rezultatele testelor PISA 2025.   O discuţie-dezbatere online, organizată...

Academia Română și UBB analizează rezultatele PISA 2025
EduNext – O platformă dedicată studenților români | AUDIO
Educaţie joi, 17 septembrie 2026, 12:49

EduNext – O platformă dedicată studenților români | AUDIO

Platforma EduNext le oferă studenților din România acces gratuit la oferte exclusive, locuri de muncă part-time, internship-uri și evenimente...

EduNext – O platformă dedicată studenților români | AUDIO
Shanghai Rankings 2026: UBB și USAMV, în fruntea performanței academice din România
Educaţie miercuri, 16 septembrie 2026, 11:49

Shanghai Rankings 2026: UBB și USAMV, în fruntea performanței academice din România

Ediția din 2026 a reputatului clasament internațional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects, publicat de Shanghai Ranking Consultancy,...

Shanghai Rankings 2026: UBB și USAMV, în fruntea performanței academice din România
Educaţie miercuri, 16 septembrie 2026, 09:49

Concurs pentru 129 de directori de școli: o nouă metodologie după cinci ani

Stabilitatea și legitimitatea managerială revin în prim-planul școlilor din județ. După o pauză de cinci ani, Inspectoratul Școlar Județean...

Concurs pentru 129 de directori de școli: o nouă metodologie după cinci ani
Educaţie marți, 15 septembrie 2026, 13:44

Elevii pot circula gratuit și cu trenul

Elevii beneficiază și anul acesta de transport gratuit cu trenul. Ei au bilete și abonamente lunare gratuite la garnituri Regio, Interregio și...

Elevii pot circula gratuit și cu trenul
Educaţie marți, 15 septembrie 2026, 11:51

Noul an universitar vine cu Google AI Plus gratuit pentru studenți, în timp ce peste ocean inteligența artificială stârnește controverse

Anul universitar bate la ușă, iar marii giganți din tehnologie își dispută deja atenția tinerilor. Google a lansat recent o ofertă directă...

Noul an universitar vine cu Google AI Plus gratuit pentru studenți, în timp ce peste ocean inteligența artificială stârnește controverse
Educaţie luni, 14 septembrie 2026, 10:33

Proiect-pilot de transport școlar

Start excelent pentru transportul școlar dedicat în municipiul Zalău!   Încă de la primele ore ale dimineții, cinci trasee speciale au...

Proiect-pilot de transport școlar