Ascultă Radio România Cluj Live

UPDATE | Premierul desemnat Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru formarea noului guvern

Pentru ca guvernul să fie învestit de legislativ, este nevoie de cel puțin 233 de voturi favorabile.

UPDATE | Premierul desemnat Eugen Tomac începe negocierile cu partidele politice pentru formarea noului guvern
Foto: Eugen Tomac și Nicușor Dan/Agerpres

Articol editat de Andreea Leonid, 8 iunie 2026, 09:25 / actualizat: 8 iunie 2026, 19:21

UPDATE, ora 19.00

Premierul desemnat Eugen Tomac a transmis un mesaj de responsabilitate, luni, după consultările purtate cu liderii Partidului Social Democrat.

 

În opinia sa, viitorul executiv trebuie să își concentreze eforturile pe relansarea economică și pe protejarea populației de noi presiuni fiscale. În contextul negocierilor pentru formarea guvernului, Eugen Tomac a dat asigurări că măsurile propuse vor avea în vedere atât echilibrul bugetar, cât și situația economică a cetățenilor.

După întâlnirea cu liderii PSD, premierul desemnat a declarat că a prezentat principalele priorități ale viitorului cabinet și a subliniat necesitatea unei abordări prudente în privința taxării.

„Am asigurat conducerea PSD că guvernul pe care îl propun va fi extrem de prudent și atent astfel încât românii să nu mai simtă noi poveri sau biruri”, a afirmat Eugen Tomac.

După PNL, USR și PSD, Premierul desemnat va continua seria discuţiilor cu partidele.

Marţi, 9 iunie, el va avea întâlniri cu reprezentanții UDMR, ai minorităţilor naţionale şi parlamentarii neafiliaţi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

UPDATE, 0ra 18.15

Alianța pentru Unirea Românilor a respins la rândul său posibilitatea participării la consultări cu premierul desemnat, după ce liderul AUR a anunțat încă dinainte de nominalizarea oficială a lui Eugen Tomac că parlamentarii formațiunii nu vor participa la momentul ședinței în plen la care premierul desemnat ar cere votul de încredere al legislativului.

 

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniţă Avramescu, a respins astăzi orice susținere pentru guvernul negociat în aceste zile.

Ştefăniţă Avramescu: Nu putem să susținem un guvern, în primul rând, din care nu facem parte și acolo unde nu dăm prim-ministrul. Vorbim de o variantă de prim-ministru experimentală care abia zilele acestea încearcă să coaguleze o majoritate. Din ceea ce vedem este cumva o testare a apelor în parlament. Ce înseamnă lucrul ăsta? Înseamnă o perpetuare a crizei politice din ultima lună de zile, înseamnă un impact negativ asupra economiei, iar acest lucru se vede din cifrele pe care le avem de la o săptămână la alta.

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

UPDATE, ora 17.30

PNL şi USR, ai căror lideri au discutat astăzi cu Eugen Tomac, au transmis că vor analiza în următoarele zile propunerile şi vor stabili dacă vor acorda sprijin noului guvern condus de acesta, însă primele mesaje au fost rezervate în ceea ce priveşte susţinerea în parlament.

 

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz s-au arătat sceptici că un cabinet de specialişti va putea beneficia de o susţinere care să îi permită să ia deciziile pe care cele două partide le consideră necesare, arătând că este nevoie de continuarea reformelor începute. De la această oră este programată o întâlnire a premierului desemnat cu reprezentanţii PSD.

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

UPDATE, ora 13:30

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat că urmează să finalizeze cel târziu miercuri, 10 iunie, lista propunerilor de miniștri pentru viitorul Guvern.

El a precizat că își dorește formarea unui Executiv „tehnic”, alcătuit din specialiști, nu din politicieni, având în vedere deciziile importante care trebuie luate în perioada următoare și constrângerile bugetare ale României.

Eugen Tomac a mai spus că a avut în ultimele zile numeroase întâlniri pentru a selecta o echipă de profesioniști și că pentru unele ministere deja a fost stabilită o parte din componență, însă lista finală nu este încă încheiată.

El a adăugat că își rezervă decizia finală privind numirile, chiar dacă va avea mai multe propuneri pentru fiecare portofoliu.

…………………………………………………………………………………………………….

Premierul desemnat Eugen Tomac începe negocierile oficiale cu partidele politice pentru obţinerea unei majorităţi care să valideze guvernul în parlament.

Luni,  8 iunie, va discuta, pe rând, cu reprezentanţii PNL, USR şi PSD pentru a le prezenta programul de guvernare şi lista de miniştri.

Potrivit Constituţiei, Eugen Tomac mai are la dispoziţie o săptămână pentru a cere votul de încredere al legislativului asupra programului şi echipei sale.

Premierul desemnat a anunțat deja că nu va propune o formulă politică, ci un cabinet format exclusiv din specialiști.

Eugen Tomac: Îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din parlament, pentru a învesti un guvern care va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României. Voi prezenta Parlamentului României o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic.

Eugen Tomac este așteptat la discuții de liderii PNL, USR și UDMR, formațiuni care și-au exprimat însă reticența față de un guvern tehnocrat. Ar urma să fie, totuși, analizate în detaliu programul de guvernare și lista de miniștri propusă.

PNL nu va susține și nu va gira niciun program de guvernare care abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României, disciplina bugetară și buna guvernare.

USR va participa la discuțiile cu premierul desemnat, însă formațiunea nu va accepta o formulă din care PSD face parte. În plus, USR anunță că ar putea vota un nou executiv doar dacă îi include și pe actualii miniștri ai formațiunii.

Și conducerea UDMR urmează să decidă dacă va susține sau nu noul executiv.

De cealaltă parte, social-democrații au arătat cea mai mare deschidere pentru dialog cu premierul desemnat, Eugen Tomac, iar președintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că, pentru a susține noul guvern, formațiunea dorește respectarea unor principii, între care reluarea investițiilor și stimularea economică, protejarea românilor cu venituri mici și mijlocii și susținerea IMM-urilor.

AUR anunță prin vocea președintelui George Simion că nu va participa la ședința din parlament în care se va da un vot de învestitură pentru un nou guvern. În opinia formațiunii, singura soluție o reprezintă alegerile anticipate.

Pentru ca guvernul să fie învestit de legislativ, este nevoie de cel puțin 233 de voturi favorabile din partea parlamentarilor.

 

CITEȘTE ȘI: Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcţia de premier

 

Alina Stănuţă (Radio România)

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.