Ascultă Radio România Cluj Live

Grav accident feroviar – două persoane decedate

Accidentul s-a petrecut în Oradea.

Grav accident feroviar – două persoane decedate

Articol editat de cristina.rusu, 25 mai 2026, 10:49

Două persoane au murit, duminică seara, 24 mai, în urma unui grav accident feroviar produs în municipiul Oradea, în cartierul Episcopia, la o trecere la nivel cu calea ferată.

 

Potrivit informațiilor transmise de pompierii militari bihoreni, apelul la 112 a fost primit în jurul orei 18:35, iar la fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de intervenție.

„La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri militari cu trei autospeciale, dintre care două de descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea.

Din primele date, în accident au fost implicate un tren de călători care circula pe ruta Satu Mare – Oradea și un autoturism în care se aflau două persoane”, a transmis Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Impactul a fost violent, iar autoturismul a rămas blocat între fiarele contorsionate. Pompierii au intervenit pentru extragerea victimelor, însă acestea nu au mai putut fi salvate.

Cele două persoane, un bărbat și o femeie, prezentau leziuni incompatibile cu viața, medicul fiind nevoit să declare decesul acestora la fața locului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

Crina Dobocan

Foto: ISU Bihor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:57

România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene

România acceptă cele peste un milion de doze de vaccin împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și pe cel al variolei la ovine...

România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene
Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:05

Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare

Orașele mici din România caută soluții concrete pentru a deveni motoare economice nu doar pentru proprii cetățeni, ci și pentru comunitățile...

Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare
Copil de 14 ani, sechestrat și bătut
Social vineri, 23 octombrie 2026, 09:55

Copil de 14 ani, sechestrat și bătut

Un adolescent de 14 ani a fost agresat fizic și umilit de doi tineri, de 15 și 16 ani, în extravilanul localității Bârla, pe fondul unor...

Copil de 14 ani, sechestrat și bătut
Cercetări reluate la Sighetu Marmației pentru identificarea rămășițelor lui Iuliu Maniu
Social vineri, 23 octombrie 2026, 09:54

Cercetări reluate la Sighetu Marmației pentru identificarea rămășițelor lui Iuliu Maniu

O echipă de arheologi coordonată de istoricul Gheorghe Petrov a reluat, cercetările pentru identificarea rămășițelor pământești ale lui...

Cercetări reluate la Sighetu Marmației pentru identificarea rămășițelor lui Iuliu Maniu
Social joi, 22 octombrie 2026, 18:02

Orădenii au ales 16 proiecte pentru comunitate, cu bani de la primărie

Primăria Oradea va finanța 16 proiecte propuse de cetățeni, în cadrul programului de bugetare participativă. Bugetul va fi suplimentat cu...

Orădenii au ales 16 proiecte pentru comunitate, cu bani de la primărie
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:36

Legea căsătoriilor forțate, întoarsă în Parlament. Corina Voicu: „Alte luni în care niște copii nu vor fi protejați”

Legea care ar urma să incrimineze distinct căsătoria forțată și conviețuirea forțată a fost trimisă înapoi în Parlament de președintele...

Legea căsătoriilor forțate, întoarsă în Parlament. Corina Voicu: „Alte luni în care niște copii nu vor fi protejați”
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:51

FOTO | Cadeți din nouă țări își testează limitele la Mountain Challenge Competition

Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări participă, până în 23 octombrie, la prima ediție a Mountain Challenge Competition, organizată...

FOTO | Cadeți din nouă țări își testează limitele la Mountain Challenge Competition
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:45

Tur ghidat de Salvamont pe un nou traseu din zona Beliș!

Sâmbătă, 24 octombrie, vor fi inaugurate cele două noi trasee turistice montane care au fost amenajate de către Serviciul Public Județean...

Tur ghidat de Salvamont pe un nou traseu din zona Beliș!