Filmul de weekend: Caught Stealing: pisica, barmanul și toată mafia din New York

Acțiune și comedie neagră deopotrivă, în atmosfera periferiei urbane a finalului de ani ’90.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 mai 2026, 00:00

„Pentru mine, să vezi un film e ca atunci când mergi într-un parc de distracții. Cea mai mare frică a mea e să fac un film despre care oamenii să creadă că nu e o călătorie bună.” Asta a spus, cândva, Darren Aronofsky.

Aronofsky e unul din cei mai versatili cineaști contemporani. Am văzut, de-a lungul anilor, The Whale, Noah, Black Swan și The Wrestler. Filme atât de diferite între ele, încât îți vine greu să crezi că le-a semnat același regizor. Unul cu un bărbat de o sută optzeci de kilograme, închis într-un apartament. Unul biblic, despre potop. Unul cu balerine și paranoia. Unul cu un wrestler îmbătrânit.

Iar acum – unul din 2025 – Caught Stealing – din, dacă-mi permiteți jocul de cuvinte – alt film. Acțiune și comedie neagră deopotrivă, în atmosfera periferiei urbane a finalului de ani ’90.

Despre ce e vorba: Hank Thompson e un fost jucător de baseball care și-a ratat șansa de a ajunge în prima ligă. Lucrează ca barman într-un cartier din New York. Vecinul lui de palier – punkist cu acte-n regulă – pleacă din oraș și îl roagă să aibă grijă de pisica lui. Atât e suficient pentru ca viața lui Hank să se transforme într-o nebunie.

La ușa lui apar mafioți ruși, executanți hasidici, polițiști dubioși. Toți vor ceva. Toți îl bat. Și toți cred că el știe unde e ascuns ceva despre care el habar nu are că există.

În rolul lui Hank îl găsim pe Austin Butler – același Austin Butler care l-a jucat pe Elvis Presley în filmul lui Baz Luhrmann, care a fost la Tarantino în Once Upon a Time in Hollywood, apropo de ploturi și personaje țicnite, și care a făcut și un salt în SF, ca Feyd-Rautha în Dune: Partea a Doua.

Mi-a plăcut mult că filmul merge spre teritoriul lui Guy Ritchie – de care îi leagă pe mulți filme ca Snatch sau Lock, Stock and Two Smoking Barrels – dar fără senzația că ar copia ceva. E acel cocktail cunoscut: plot alambicat, personaje colorate, dialoguri spumoase, violență de care, uneori, nu poți să nu râzi. Dar Caught Stealing are personalitatea lui.

Trebuie să vă mărturisesc ceva. În ultimele săptămâni v-am recomandat, aici, rând pe rând, filme grele. Kontinental 25, Rental Family, Pillion, Deaf, Poison, Urchin, The Zone of Interest. Filme solide, importante, dar care te lasă, după ce le vezi, cu o piatră pe inimă.

Așa că aveam nevoie de puțin entertainment. Iar Caught Stealing își face treaba foarte bine pe acest segment.

Plotul mă ține în priză, jocul actorilor e excelent, ritmul nu te lasă să răsufli, iar coloana sonoră e dementă. Trupa britanică Idles a scris muzica originală împreună cu compozitorul Rob Simonsen și mai contribuie cu cinci piese pe coloana sonoră. Lângă ei aveți „I Think I’m Paranoid” de la Garbage, „Walkin’ on the Sun” de la Smash Mouth, „Sex and Candy” de la Marcy Playground, „Rock You Like a Hurricane” de la Scorpions. Tot un parfum de anii nouăzeci, ca și filmul.

Așa că, pe scurt: Caught Stealing nu e un film mare, nu e un film de festival, nu vrea să schimbe lumea. E un film făcut, pur și simplu, ca să vă distreze. Durează o oră și patruzeci și șapte de minute și îl găsiți pe HBO Max. Puneți-l pe listă pentru weekendul acesta. Nu o să vă plictisiți.

Iar Aronofsky – apropo de citatul cu care începeam rubrica de astăzi – se poate liniști: i-a ieșit din nou o călătorie foarte bună – ca într-un rollercoaster din parcul de distracții.

Tiberiu Crișan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.