Ascultă Radio România Cluj Live

S-a semnat contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj

Noul spital regional va fi construit în următoarele 40 de luni.

S-a semnat contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj
12 mai 2026, 16:56 / actualizat: 13 mai 2026, 11:51

La Palatul Victoria s-a semnat contractul pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă din Cluj-Napoca, în prezența în prezența premierului interimar Ilie Bolojan, a ministrului Sănătăți Cseke Attila, a primarului Emil Boc și a reprezentantului asocierii câștigătoare a licitației.

Bugetul pentru execuţia lucrărilor este de 1,8 miliarde de lei, iar spitalul va avea peste 800 de paturi, săli de terapie intensivă şi de operaţii, dar şi cabinete în ambulatoriu de specialitate.

Premierul Ilie Bolojan: Am ajuns, după mulți ani, cu întârzieri, în conjunctura în care putem semna acest important contract în domeniul sănătății, pentru regiunea Nord-Vest, iar pentru mine e o dublă bucurie, pe de-o parte pentru că putem semna și vor putea începe lucrările astfel încât în anii următori să avem încă un spital important, iar pe de altă parte pentru că sunt un locuitor al regiunii, unde știm că cele mai importante servicii sunt asigurate de medicii din Cluj.
Mă bucur că echipa de medici va putea beneficia și de condiții și aparatură la nivelul performanțelor pe care le-au dovedit în serviciul pacienților și salvarea de vieți.

La eveniment a participat și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc:

Emil Boc: În această vară, noi deja am creat banda dedicată în ambele sensuri, și spre Spitalul Regional și de la spital spre Cluj, pentru salvare și transport în comun.
Va fi finalizată extinderea Cluj-Florești de la 4 la 6 benzi, inclusiv realizarea unui pasaj suprateran cu girație care s[ intre la Spitalul Regional de Urgență.
De asemenea, lucrările la metroul de la Cluj au început exact din zona spitalului, tocmai ca în momentul în care și spitalul și partea de transport public să fie mult mai bine asigurată, inclusiv cu o conexiune suplimentară, prin spatele unui complex comercial, care să mai asigure încă o conectivitate la Spitalul Regional de Urgență. 

 

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Revin vaccinurile antigripale în farmacii
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 15:37

Revin vaccinurile antigripale în farmacii

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

Revin vaccinurile antigripale în farmacii
De la tăcere la prevenție: 18 octombrie – Ziua Mondială a Menopauzei
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 00:00

De la tăcere la prevenție: 18 octombrie – Ziua Mondială a Menopauzei

18 octombrie este Ziua Mondială a Menopauzei. Menopauza este o etapă naturală din viața fiecărei femei, o tranziție firească ce marchează...

De la tăcere la prevenție: 18 octombrie – Ziua Mondială a Menopauzei
Vaccinurile antigripale revin în farmacii
Sănătate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 14:32

Vaccinurile antigripale revin în farmacii

Vaccinurile antigripale injectabile Vaxigrip și Influvac vor ajunge din nou în farmacii în cantități mari de săptămâna viitoare, anunță...

Vaccinurile antigripale revin în farmacii
Premieră în sistemul public de sănătate din România!
Sănătate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 00:00

Premieră în sistemul public de sănătate din România!

Premieră în sistemul public de sănătate din România! O secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea a primit o acreditare...

Premieră în sistemul public de sănătate din România!
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 15:16

Maratonul Resuscitării ajunge la Sibiu

Sibienii vor putea învăţa şi exersa gratuit tehnici de prim ajutor sâmbătă, 17 octombrie, la cea de-a doua ediţie a ‘Maratonului...

Maratonul Resuscitării ajunge la Sibiu
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 15:08

Ministerul Sănătății anunță concluziile privind examenul de medic specialist

În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluţionare a contestaţiilor privind desfăşurarea examenului pentru obţinerea...

Ministerul Sănătății anunță concluziile privind examenul de medic specialist
Sănătate joi, 15 octombrie 2026, 13:34

Controverse la examenul de medic specialist. Rezidenţii solicită o sesiune extraordinară

Neconcordanțe repetate între cerințele subiectelor și informațiile punctate în bareme, precum și lipsa timpului necesar pentru redactarea a...

Controverse la examenul de medic specialist. Rezidenţii solicită o sesiune extraordinară
Sănătate joi, 15 octombrie 2026, 11:59

Când vor ajunge vaccinurile antigripale în farmacii

Noi doze de vaccin antigripal sunt așteptate în farmacii în perioada următoare, după epuizarea stocurilor existente. Deși campania de imunizare...

Când vor ajunge vaccinurile antigripale în farmacii