Ascultă Radio România Cluj Live

PNL a decis să treacă în opoziție după căderea Guvernului Bolojan

Liberalii spun că PSD trebuie să conducă țara.

PNL a decis să treacă în opoziție după căderea Guvernului Bolojan

Articol editat de cristina.rusu, 6 mai 2026, 08:27

Partidul Național Liberal a hotărât, marți seară, 5 mai, să treacă în opoziție, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

 

Decizia a fost luată în unanimitate de conducerea partidului, care consideră că Partidul Social Democrat este responsabil pentru situația politică actuală și trebuie să își asume guvernarea.

Ședința conducerii PNL a început la ora 17:00, la scurt timp după ce moțiunea depusă de PSD și AUR a fost adoptată în Parlament. Întâlnirea a durat peste cinci ore.

La final, Ilie Bolojan, împreună cu alți lideri ai partidului, a anunțat că PNL va rămâne în opoziție. Potrivit informațiilor apărute în presă, decizia a fost votată de 50 de membri, fără niciun vot împotrivă, însă patru liberali nu au participat la vot.

În momentul declarațiilor de presă, în spatele lui Bolojan s-au aflat toți cei prezenți la ședință, cu excepția lui Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma și Toma Petcu. Aceștia nu sunt de acord cu trecerea în opoziție și nu exclud reluarea discuțiilor cu PSD.

Ilie Bolojan a spus că discuțiile din partid au fost lungi și au vizat direcția PNL și deciziile care trebuie luate pentru România.

El a subliniat că partidul vrea să susțină modernizarea țării și un stat care să ofere condiții mai bune pentru cetățeni. După declarația sa, prim-vicepreședintele Ciprian Ciucu a citit documentul oficial adoptat de conducerea partidului.

 

În acest document, PNL explică motivele deciziei:

 

În primul rând, liberalii spun că actuala criză politică a fost provocată de PSD. Ei acuză social-democrații că nu au respectat programul de guvernare la care au participat și că au blocat reformele asumate împreună cu celelalte partide.

Situația a dus, în opinia PNL, la agravarea crizei, care s-a încheiat cu depunerea și votarea moțiunii de cenzură. Liberalii consideră că și AUR poartă aceeași responsabilitate, pentru că a susținut moțiunea alături de PSD. În concluzie, partidele care au creat această situație trebuie să suporte consecințele.

În al doilea rând, PNL afirmă că PSD a contribuit la ruperea coaliției de guvernare formate anul trecut, iar apoi, împreună cu AUR, a strâns o majoritate în Parlament pentru a da jos Guvernul.

Din acest motiv, liberalii spun că PSD trebuie să preia conducerea și să nu evite răspunderea, așa cum ar fi făcut în ultimele luni. Totodată, PNL susține că PSD nu și-a respectat promisiunile și nu mai poate fi considerat un partener de încredere pentru formarea unui nou guvern.

În ceea ce privește poziția actuală, PNL anunță că va rămâne în opoziție și va avea un rol activ și responsabil, urmărind interesul cetățenilor și stabilitatea economică.

Chiar și din opoziție, liberalii spun că vor susține mai multe obiective importante: finalizarea proiectelor din PNRR și adoptarea legilor necesare, sprijinirea relansării economice, programul SAFE, aderarea României la OECD și menținerea echilibrului bugetar.

Înainte de decizia finală, conducerea PNL a votat și pentru întărirea unei hotărâri anterioare, prin care partidul a decis să nu mai colaboreze cu PSD. La acest vot, 34 de membri au fost pentru, iar 10 s-au abținut.

CITEȘTE ȘI: Zi decisivă pentru Guvernul Bolojan

 

Crina Dobocan

Foto: Captură video PNL

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE
Politic marți, 20 octombrie 2026, 08:09

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE

UPDATE, ora 16:45 Guvernul Luca Niculescu a trecut, cu 280 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Guvernul propus de premierul desemnat Luca...

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE
Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate
Politic luni, 19 octombrie 2026, 18:31

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate

Toţi miniştrii propuşi să facă parte din guvernul Luca Niculescu şi care au fost audiaţi, până la această oră, în comisiile parlamentare...

Miniștrii propuși să facă parte din guvernul Niculescu, la testul comisiilor de specialitate
Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan
Politic luni, 19 octombrie 2026, 13:34

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan

Prefectul liberal al județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha (foto stânga), și secretarul de stat din Ministerul Justiției, Ioan Turc, își...

Val de demisii în PNL, la solicitarea lui Ilie Bolojan
Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu
Politic luni, 19 octombrie 2026, 09:40

Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu

Va fi o zi lungă luni, 19 octombrie, în Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în Cabinetul Luca Niculescu.   Calculele...

Parlamentul începe audierile pentru Guvernul Niculescu
Politic sâmbătă, 17 octombrie 2026, 17:36

PNL votează Guvernul Niculescu, dar trece în opoziție

Conducerea Partidului Național Liberal a decis sâmbătă, în ședința Biroului Politic Național, să voteze guvernul propus de Luca Niculescu...

PNL votează Guvernul Niculescu, dar trece în opoziție
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 19:26

USR a decis să voteze împotriva Guvernului Niculescu

Într-un comunicat de presă, USR transmite că PSD încearcă să prezinte drept o soluţie de stabilitate politică revenirea la un model de...

USR a decis să voteze împotriva Guvernului Niculescu
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 11:08

Premierul desemnat a depus lista miniștrilor. Ce șanse are acest guvern să treacă

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară, 15 octombrie, la parlament programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului guvern,...

Premierul desemnat a depus lista miniștrilor. Ce șanse are acest guvern să treacă
Politic vineri, 16 octombrie 2026, 10:49

Miniştrii cabinetului Niculescu vor fi audiaţi la începutul săptămânii viitoare

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor și programul de guvernare, pentru declanșarea...

Miniştrii cabinetului Niculescu vor fi audiaţi la începutul săptămânii viitoare