Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: Recomandarea editorului

2484 Quirinal Ave., de Sebastian A. Corn.

Ce mai citim: Recomandarea editorului

Articol editat de cristina.rusu, 12 aprilie 2026, 00:00

Sunt Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor al editurii Nemira, și revin cu o nouă recomandare literară.

 

De data aceasta, este vorba despre un titlu proaspăt ieșit din tipar, care ajunge, în momentul în care vă vorbesc, într-o librărie din apropierea voastră. 2484 Quirinal Ave. se numește cartea pe care m-aș bucura măcar s-o răsfoiți, iar ea este semnată de Sebastian A. Corn, pseudonimul literar al lui Florin Chirculescu – pentru cei care au fost pe frecvențe în martie, numele scriitorului ar trebui să sune deja familiar, pentru că autorul a fost în Cluj luna trecută, într-un turneu n’autor, alături de alt scriitor fain, Goran Mrakić, iar întâlnirea de la Cărturești Casa Hintz a fost moderată chiar de scriitoarea și jurnalista Doina Gecse-Borgovan.

Revenind, în repetate rânduri v-am recomandat romane precum Caftul, Orfanii ori Solomonarul, semnate de Florin Chirculescu cu numele său real, așa cum a procedat de la Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu încoace.

Înainte, însă, și-a semnat cărțile cu pseudonimul Sebastian A. Corn. Ei bine, în seria de autor pe care i-o dedicăm la Nemira, era musai să apară, într-o ediție nouă, revizuită și adăugită după mai bine de 30 de ani, debutul său, 2484 Quirinal Ave. Cei doi, Sebastian A. Corn și Florin Chirculescu, și-au dat mâna, așadar, și au lucrat împreună la această versiune inedită, un remake, în fond, așa cum îl numește însuși autorul. Unul în care veți regăsi, in nuce, o parte dintre temele predilecte și obsesiile scriitorului aflat atunci la prima carte – intrigi politice, manipulări, personaje care conduc lumea din umbră, trădări, aventuri, sete de putere și control, iluzie a libertății, iubiri frânte, fragilitate etc. –, unul în care veți (re)descoperi o lume steampunk originală, hipnotică, rafinată, unul în care veți fi surprinși de detalii care își găsesc (sau își pot găsi) corespondent în realitatea imediată. Adică un roman esențial, în care veți pătrunde într-un univers distopic tulburător, univers construit pe întrebarea: și dacă Imperiul Roman n-a apus? Răspunsul e de găsit, firește, în 2484 Quirinal Ave.

 

Despre scriitor

 

Florin Chirculescu (de profesie chirurg toracic) s-a născut la București în 1960. A debutat cu proză scurtă în anul 1993, în revista SF JSF. A câștigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, dupa care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine, tipărit la aceeași editură. De-a lungul anilor, au urmat alte distincții. A colaborat cu varii ziare și reviste, unde a publicat nuvele și povestiri, și a fost redactor-șef al revistei Nautilus.

Cu pseudonimul Sebastian A. Corn a semnat volumele: 2484 Quirinal Ave. (Nemira, 1995; Eagle, 2011; Nemira, 2026, ed. revizuită și adăugită), Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine (Nemira, 1998), Cel mai înalt turn din Baabylon (Nemira, 2002), Imperiul Marelui Graal (Diasfera, 2006), câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2006, Vindecătorul (Cartea Românească, 2008), Skipper de interzonă (Millenium, 2012), Ne vom întoarce în Muribecca (Nemira, 2014), Iovik (Millenium, 2014), Eucronoza și alte nuvele (Millenium, 2017). Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu (Nemira, 2017) este prima operă de ficțiune pe care a semnat-o cu numele său real.

Romanul a fost nominalizat în 2018 la Premiile Observator Cultural, Premiile Radio România Cultural și Premiul Național de Proză Ziarul de Iași. În 2022, a publicat Solomonarul (n’autor, Nemira), un roman despre un altfel de Eminescu, care a fost nominalizat în 2023 la Premiul Național Ziarul de Iași, Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator cultural și Premiile Ficțiunea.ro. În același an, a fost distins cu Premiul „Vasile Voiculescu“ la Gala „Medic pentru România“. În 2025, i-au apărut, la Ed. Tritonic, Spre Nord prin Sud-Vest, iar la Ed. Nemira, în seria de autor dedicată în imprintul n’autor, Orfanii și Caftul.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.