România, a doua victorie la Cupa Mondială de polo
“Tricolorii” au învins Africa de Sud cu 28-5.
Articol editat de cristina.rusu, 9 aprilie 2026, 09:51
Naţionala masculină de polo a României a obţinut, miercuri, 8 aprilie, a doua victorie de la turneul preliminar al Cupei Mondiale – Divizia 2.
“Tricolorii” au trecut de Africa de Sud, scor 28-5, după ce în prima etapă au învins reprezentativa Slovaciei, scor 14-9.
Pentru România urmează meciul în compania Maltei, joi, 9 aprilie, de la ora 19.00.
La turneul preliminar din Malta participă 24 de echipe, între care şi Australia, gazda Cupei Mondiale.
Primele două clasate, plus echipa Australiei, se vor califica la Cupa Mondială. De asemenea, câştigătoarea Diviziei 2 va primi şi dreptul de a juca în prima divizie la ediţia următoare a Cupei Mondiale de polo pe apă.
Ovidiu Tebu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.