Ucrainean găsit în stare gravă în Munții Maramureșului după o amplă operațiune de căutare
Acțiunea de salvare a fost îngreunată pentru că nu s-au respectat indicațiile salvamontiștilor.
Articol editat de Popovici Ioana, 8 aprilie 2026, 11:00 / actualizat: 8 aprilie 2026, 12:09
Salvamont Maramureș a intervenit de urgență în Munții Maramureșului pentru localizarea și salvarea a doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 25 și 55 de ani, aflați într-o zonă greu accesibilă.
Alerta a fost dată marți seara, 7 aprilie, după ce un al treilea ucrainean, reținut de Poliția de Frontieră, a indicat coordonatele aproximative ale celor doi rămași în munte.
Situația era critică deoarece tânărul de 25 de ani este insulino-dependent și nu se putea deplasa singur, iar temperaturile din zonă urmau să scadă până la -6°C sau -7°C, existând un risc major de hipotermie.
Salvamontiștii au urcat aproximativ trei ore până la locul indicat, însă nu i-au găsit pe cei doi, descoperind doar un rucsac și urme de coborâre, semn că aceștia ar fi încercat să se deplaseze pe cont propriu.
Căutările au fost reluate miercuri dimineață, 8 aprilie, când polițiștii de frontieră au urcat în munte împreună cu ucraineanul care a dat alarma.
La baza muntelui s-au întâlnit însă cu bărbatul de 55 de ani, care a recunoscut că nu a respectat recomandarea salvatorilor de a rămâne la coordonatele GPS și a trecut pe un versant alăturat împreună cu tânărul, a cărui stare s-a agravat.
La scurt timp, patrula Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte aflată în teren a reușit să îl găsească pe tânărul de 25 de ani, în stare gravă.
O echipă Salvamont Maramureș se deplasează de urgență spre locul indicat pentru a interveni, salvatorii subliniind că în aceste momente fiecare secundă contează.
Ioana Popovici
Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!
Ne găsiți și pe facebook și instagram!