Eveniment la Cluj-Napoca, de Ziua Internațională a Romilor
La Pavilionul Tinerilor - Centrul de Cultură Urbană din Parcul Feroviarilor.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 aprilie 2026, 15:50
Ziua Internaţională a Romilor – 8 aprilie – e marcată la Cluj, printr-un eveniment cultural dedicat istoriei şi identităţii rome.
Evenimentul e organizat de Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Romi ‘Romano Suno’, Centrul de Cultură Artă ‘Tradiţii Clujene’ şi Centrul de Cultură Urbana Cluj Napoca, și are loc începând cu ora 18.00, la Pavilionul Tinerilor – Centrul de Cultură Urbană din Parcul Feroviarilor.
Programul serii va include discuţii privind memoria istorică şi perspectivele contemporane ale comunităţii rome; o prezentare de costume care ilustrează evoluţia expresiilor culturale rome, între tradiţie şi modernitate; și un recital al unei orchestre de cameră, cu un repertoriu format din piese clasice, cafe-concert şi jazz manouche.
La eveniment vor participa lideri ai comunităţii rome, reprezentanţi ai instituţiilor publice, organizaţii civice şi persoane implicate în promovarea drepturilor şi culturii romilor, la nivel local şi naţional, informează Agerpres.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.