Românii gestionează mai atent bugetul de Paște
Profesioniștii recomandă buget realist și atenție la reducerile false.
Articol editat de cristina.rusu, 6 aprilie 2026, 13:59
Românii sunt mai cumpătaţi de Paşte decât de Crăciun, dar stresul financiar rămâne la cote alarmante.
Potrivit celui mai recent Barometru al Sezoanelor Financiare, doar 20% dintre români intenţionează să facă mai multe cumpărături în această perioadă, un procent mult mai mic faţă de cei 63% care cheltuiau în exces de sărbătorile de iarnă.
Deşi majoritatea persoanelor îşi stabilesc un buget clar, disciplina financiară rămâne o provocare: aproape 70% dintre aceştia recunosc că au depăşit sumele alocate în ultimul an. Principala cauză de stres este creşterea preţurilor, urmată de cheltuielile neprevăzute, care afectează somnul şi starea psihică a peste 80% dintre respondenţi.
Pentru acest an, asociația profesioniștilor în investiții din România recomandă definirea unui buget realist şi verificarea istoricului preţurilor pentru a evita capcanele reducerilor false.
Aceştia subliniază că diferenţa între echilibru şi datorii nu este făcută de venit, ci de capacitatea de a separa nevoile reale de impulsurile de moment.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.