Ascultă Radio România Cluj Live

Grăsimile din dietă influențează imunitatea

Cercetătorii arată că echilibrul grăsimilor afectează răspunsul imunitar.

Grăsimile din dietă influențează imunitatea
Foto: Steve Buissinne/ Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 2 aprilie 2026, 12:00

Tipul de grăsimi consumate zilnic poate influenţa direct eficienţa sistemului imunitar şi capacitatea organismului de a se proteja împotriva infecţiilor şi bolilor oncologice.

 

O echipă internaţională de cercetători, condusă de specialişti de la Universitatea din Queensland, Australia, a ajuns la această concluzie, potrivit Agenţiei Xinhua.

Studiul demonstrează că dieta poate schimba compoziţia lipidică a limfocitelor T, un tip cheie de celule albe care joacă un rol central în apărarea imunitară.

Celulele T participă la recunoaşterea şi distrugerea virusurilor, bacteriilor şi celulelor canceroase, iar funcţionalitatea lor este esenţială pentru eficienţa răspunsului imunitar.

Conform liderului studiului, prof. Yu Di de la Fraser Institute din cadrul Universităţii din Queensland, diferitele tipuri de acizi graşi din alimentaţie pot modifica rezistenţa acestor celule la stresul oxidativ, proces prin care moleculele reactive de oxigen deteriorează celulele şi pot duce la moartea prematură a acestora.

Cercetătorii au descoperit că o dietă cu un conţinut relativ scăzut de acizi graşi polinesaturaţi şi un procent mai ridicat de grăsimi mononesaturate poate face celulele T mai rezistente la acest proces. Aceasta înseamnă că celulele imunitare pot funcţiona mai mult şi mai eficient, ceea ce poate îmbunătăţi capacitatea organismului de a combate infecţiile şi alte boli.

Prof. Yu Di subliniază că rolul cheie îl are metabolismul lipidic, modul în care organismul descompune şi utilizează grăsimile la nivel celular.

De asemenea, rezultatele studiului arată că obiceiurile alimentare pot influenţa eficienţa terapiilor medicale. Potrivit cercetătorilor, modificările dietei ar putea îmbunătăţi răspunsul organismului la vaccinuri şi la anumite tratamente moderne împotriva cancerului, care se bazează pe activitatea sistemului imunitar.

Acizii graşi polinesaturaţi (PUFA) se regăsesc în principal în alimente precum peşte gras, soia, nuci şi anumite uleiuri vegetale, în timp ce acizii graşi mononesaturaţi (MUFA) se găsesc în cantităţi mai mari în ulei de măsline, avocado, măsline şi nuci.

Aceste grăsimi sunt considerate o alternativă mai sănătoasă la grăsimile saturate, asociate cu un risc crescut de boli cardiovasculare.

Specialiştii în nutriție subliniază că echilibrul între diferitele tipuri de acizi graşi este esenţial pentru sănătate. Modelele alimentare, precum dieta mediteraneană, caracterizată prin consum ridicat de ulei de măsline, legume, peşte şi nuci, sunt de mult timp asociate cu o funcţie imunitară mai bună şi un risc mai scăzut de boli cronice.

Totuşi, cercetătorii subliniază că raportul optim între grăsimile polinesaturate şi mononesaturate nu este încă pe deplin clarificat. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili exact cum influenţează diferitele tipuri de grăsimi viabilitatea celulelor T şi răspunsul imunitar al organismului.

Conform experţilor, noile date contribuie la înţelegerea faptului că alimentaţia nu furnizează doar energie, ci reglează activ sistemul imunitar, ceea ce poate fi important atât pentru prevenirea bolilor, cât şi pentru eficienţa terapiilor medicale moderne.

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 12:00

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au analizat, timp de 12 săptămâni, efectele creatinei asupra adulţilor cu vârste cuprinse între...

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
George Clooney investește în gastronomia din Provence
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 00:00

George Clooney investește în gastronomia din Provence

Potrivit publicaţiei Var-Matin, George Clooney se pregăteşte să deschidă un restaurant italian în sudul Franței.   Articolul...

George Clooney investește în gastronomia din Provence
Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 12:00

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?

Micile scăpări de memorie, precum uitarea locului în care au fost lăsate cheile sau a unui nume care nu ne vine imediat în minte, sunt frecvente...

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 00:00

Danemarca își construiește un nou țărm

Regatul Danemarcei s-a extins oficial. Pe coasta de sud a insulei Lolland, puțin mai la est de fabrica din orașul portuar Redbyhavn, a apărut o...

Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 12:00

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă

Cel puţin 150 de minute de activitate aerobică moderată pe săptămână reprezintă un obiectiv recomandat pentru majoritatea adulţilor care...

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 00:00

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI

Inteligența artificială a descifrat, pentru prima dată în peste 200 de ani, o scrisoare redactată la ordinul lui Napoleon Bonaparte.   Un...

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 14:57

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs după ce aproximativ 30% din candidaţii participanţi nu...

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 12:29

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere

Anca Grosu a cucerit, joi, 15 octombrie, două medalii de bronz, la Campionatele Europene de haltere U23 din Albania. Grosu a obținut această...

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere