Dumitru Chisăliță (AEI): Ordonanța cu privire la criza carburanților va avea efecte minime la pompă
Unii experţi în energie cred că prin această ordonanţă, statul doar a simulat intervenţia pe piaţa carburanţilor.
Articol editat de Cristian Zoicaș, 27 martie 2026, 08:40
Măsurile prevăzute în actul normativ vor avea efecte minime la pompă şi care vor fi eliminate rapid de evoluţiile de pe piaţa internaţională a ţiţeiului, spune la RRA, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă:
Vestea negativă este legată de faptul că ceea ce va determina efectiv la pompă această ordonanță va fi absolut nesemnificativ. Discutăm de o scădere a prețului de doar câțiva bani. În calculele noastre estimăm undeva între 5 și 15 bani.
În cazuri cu totul și cu totul excepționale, 20 de bani, adică o situație care va fi foarte rapid erodată de creșterea prețurilor care urmează în perioada următoare, adică nici măcar 2-3 zile nu vom avea niște prețuri mai mici la motorină, pentru că vor veni creșterile care se anunță și se estimează în momentul de față.
Tot Asociaţia Energia Inteligentă a realizat o estimare, deloc optimistă, în ceea ce priveşte efectele de runda a doua, ale scumpirilor de pe piaţa carburanţilor.
Potrivit datelor prezentate public, ar putea urma creşteri de preţ la ulei, între 20 şi 40%, la carne, între 15 şi 30%, la pâine, între 10 şi 25%, şi la legume, între 15 şi 35%.
Sunt estimări pentru un orizont de timp de 6 luni.
CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan: Guvernul vrea să reducă accizele la benzină și motorină
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.