Ascultă Radio România Cluj Live

Intervenție pentru stingerea unui incendiu de amploare | VIDEO

Incendiul s-a produs la o gospodărie din localitatea Bucea, comuna Negreni.

Intervenție pentru stingerea unui incendiu de amploare | VIDEO

Articol editat de cristina.rusu, 26 martie 2026, 08:09

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit, pe parcursul nopții, pentru a stinge un incendiu de amploare izbucnit într-o gospodărie din localitatea Bucea, comuna Negreni.

 

Solicitarea a venit în jurul orei 22.40, iar la fața locului au fost trimise progresiv cinci autospeciale de stingere. Întrucât incendiul s-a manifestat generalizat, cu mare pericol de extindere, din dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj a fost solicitat sprijin, deplasându-se imediat o autospecială din cadrul ISU Bihor. Astfel, au acționat echipaje din cadrul Detașamentului Huedin, Punctului de Lucru Florești, respectiv Stației de Pompieri Aleșd.

Incendiul a cuprins o casă de locuit, pe o suprafață de peste 350 de metri pătrați, precum și anexele acesteia, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Flăcările au fost favorizate de vântul puternic, dar și de numeroasele materiale combustibile folosite la construcția imobilelor, printre care polistiren și lemn. Totodată, materialele inflamabile depozitate în anexe au întețit arderea, fiind înregistrate pagube însemnate. Au ars diferite utilaje folosite pentru prelucrarea lemnului, dar și un ATV.

Din fericire, pe parcursul misiunii nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale, pompierii reușind să stingă incendiul în limitele găsite. Alimentarea autospecialelor cu apă a fost realizată din râul Crișul Repede, situat la aproximativ 300 de metri distanță de incendiu.

Intervenția s-a încheiat în jurul orei 04.50, incendiul izbucnind, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Schimbarea anvelopelor de iarnă: Ce probleme au semnalat șoferii și ce amenzi riscă cei nepregătiți
Social vineri, 23 octombrie 2026, 11:06

Schimbarea anvelopelor de iarnă: Ce probleme au semnalat șoferii și ce amenzi riscă cei nepregătiți

Sezonul rece îi determină pe conducătorii auto din România să facă trecerea de la anvelopele de vară la cele de iarnă. Totuși, valul de...

Schimbarea anvelopelor de iarnă: Ce probleme au semnalat șoferii și ce amenzi riscă cei nepregătiți
România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:57

România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene

România acceptă cele peste un milion de doze de vaccin împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și pe cel al variolei la ovine...

România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene
Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:05

Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare

Orașele mici din România caută soluții concrete pentru a deveni motoare economice nu doar pentru proprii cetățeni, ci și pentru comunitățile...

Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare
Copil de 14 ani, sechestrat și bătut
Social vineri, 23 octombrie 2026, 09:55

Copil de 14 ani, sechestrat și bătut

Un adolescent de 14 ani a fost agresat fizic și umilit de doi tineri, de 15 și 16 ani, în extravilanul localității Bârla, pe fondul unor...

Copil de 14 ani, sechestrat și bătut
Social vineri, 23 octombrie 2026, 09:54

Cercetări reluate la Sighetu Marmației pentru identificarea rămășițelor lui Iuliu Maniu

O echipă de arheologi coordonată de istoricul Gheorghe Petrov a reluat, cercetările pentru identificarea rămășițelor pământești ale lui...

Cercetări reluate la Sighetu Marmației pentru identificarea rămășițelor lui Iuliu Maniu
Social joi, 22 octombrie 2026, 18:02

Orădenii au ales 16 proiecte pentru comunitate, cu bani de la primărie

Primăria Oradea va finanța 16 proiecte propuse de cetățeni, în cadrul programului de bugetare participativă. Bugetul va fi suplimentat cu...

Orădenii au ales 16 proiecte pentru comunitate, cu bani de la primărie
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:36

Legea căsătoriilor forțate, întoarsă în Parlament. Corina Voicu: „Alte luni în care niște copii nu vor fi protejați”

Legea care ar urma să incrimineze distinct căsătoria forțată și conviețuirea forțată a fost trimisă înapoi în Parlament de președintele...

Legea căsătoriilor forțate, întoarsă în Parlament. Corina Voicu: „Alte luni în care niște copii nu vor fi protejați”
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:51

FOTO | Cadeți din nouă țări își testează limitele la Mountain Challenge Competition

Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări participă, până în 23 octombrie, la prima ediție a Mountain Challenge Competition, organizată...

FOTO | Cadeți din nouă țări își testează limitele la Mountain Challenge Competition