Ascultă Radio România Cluj Live

De la câmp la piață: prețuri mai mari

Producătorii avertizează asupra majorărilor din următoarele săptămâni.

De la câmp la piață: prețuri mai mari

Articol editat de cristina.rusu, 25 martie 2026, 14:49

Legumele românești s-ar putea scumpi în perioada următoare, din cauza prețului tot mai mare al combustibilului.

 

Lucrările de primăvară sunt în plină desfășurare, iar agricultorii spun că rezervele pe care le au sunt aproape epuizate.

Ce spun agricultorii dinjudețul Satu Mare

Reporter: În plină campanie agricolă, motorina a devenit una dintre cele mai mari probleme pentru fermieri. Costurile au crescut abrupt, iar fiecare lucrare în câmp înseamnă cheltuieli tot mai greu de acoperit.

Alin Vraja, legumicultor.

Prețurile la combustibil sunt cele care stabilesc în mare parte prețul legumelor. Pentru faptul că e nevoie întâi de toate la producerea lor, întreținerea culturilor pentru irigați, pentru exemplu avem nevoie de foarte multă benzină, apoi la transportarea produsului până în piață unde e comercializat.

Dar combustibilul nu este singura problemă. Fermierii spun că și celelalte inputuri, de la semințe și îngrașăminte până la tratamente, s-au scumpit, iar presiunea se adună.

Nicolae Doroș, legumicultor.

Prețul motorinei se reflectă mai departe în tot ceea ce facem. Bineînțeles, și celelalte produse o să se scumpească, o să trebuiască să ridicăm și prețul zilierilor, nu o să mai fie la fel.

Producătorii locali estimează că legumele ar putea fi mai scumpe chiar și cu câteva zeci de procente în perioada următoare.

Odată ce prețul a crescut cu 2 lei și ceva pe un litru, prețul la legume, sigur în funcție și de categoria de legume, pentru că nu putem să vorbim la nivel general, dar cred că undeva, să zicem, o medie poate de 1 leu pe kilogram.

Dacă nu se întâmplă lucrul acesta și la raft, noi închidem fermele, pentru că nu mai putem fi rentabili.

Fermierii avertizează că fără măsuri de sprijin, scumpirile vor continua, iar producția locală riscă să fie tot mai greu de susținut. Pentru consumatori, asta înseamnă un coș zilnic tot mai scump chiar din următoarele săptămâni.
Sergiu Podină/ RRA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.