Antreprenorii trag un semnal de alarmă
Fără intervenția statului, urmează scumpiri și proiecte oprite.
Articol editat de Andreea Leonid, 24 martie 2026, 13:38
Majorarea preţurilor la carburanţi este tot mai resimţită în economie, ducând, în anumite sectoare, la o creştere a costurilor de producţie.
Antreprenorii români spun că, dacă guvernul nu va lua măsuri urgente pentru ameliorarea situaţiei, vom asista nu doar la scumpiri de produse, ci şi la blocaje economice grave, precum sistarea proiectelor de construcţii publice.
Reporter: Antreprenorii din sectorul alimentar vorbesc de o creștere continuă a prețurilor în ultimele săptămâni, ceea ce îi obligă să majoreze prețul produselor la rândul lor.
Alin Udriște, managerul unei fabrici de pâine.
Alin Udrişte: Noi vindeam produsele de panificație, patiserie, cofetărie, la același preț și acum e 10 lei motorina și când era 6 lei. Și implicit această aproape dublare a prețului ne afectează. Calculele, la prima vedere, undeva între 10 și 20% ar putea să crească prețul produsului filit.
Reporter: Cornel Stroescu, producător de ouă.
Cornel Stroescu: Sunt costurile de producție, începând de la cereale, materia prima pentru a produce ouă, în al doilea rând, prețul la motorină, ambalajele s-au scumpit cu 30%. În ultimele trei săptămâni avem un val de creșteri de prețuri care în momentul de față noi suntem sub prețul de producție. Am solicitat o creștere de preț de 10%.
Reporter: Şi antreprenorii din construcții spun că riscăm blocarea proiectelor de infrastructură rutieră, după ce prețul bitumului s-a dublat în ultimele trei săptămâni.
Eugen Gogan, reprezentant al unei societăți de construcții.
Eugen Gogan: Vom renunța la anumite lucrări, dacă nu la majoritatea, dacă statul nu va interveni. Noi, cel puțin, nu ne mai putem permite să continuăm lucrările la aceste prețuri.
Reporter: Ca măsură de contracararea situației, guvernul ia în calcul declararea stării de criză pe piața carburanților pentru a putea interveni direct în mecanismele de piață.
CITEȘTE ȘI: Antreprenorii cer reducerea accizei la combustibil
Mihai Bădescu/ RRA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.