Ministerul Finanțelor monitorizează piața carburanților
Reducerea TVA sau a accizelor, ultima opțiune pentru Ministerul Finanțelor.
Articol editat de Andreea Leonid, 18 martie 2026, 17:03
Ministerul de Finanţe a transmis o serie de propuneri cu posibile măsuri de intervenţie în contextul scumpirilor la combustibili, iar Guvernul va stabili deciziile necesare în perioada următoare, afirmă Ministrul Alexandru Nazare.
El spune că într-o primă etapă s-a dispus monitorizarea operatorilor economici din domeniu şi acţiuni de control ale instituţiilor relevante – Consiliul Concurenţei, ANPC şi ANAF.
Autorităţile îşi propun să răspundă în funcţie de evoluţia situaţiei, dar fără să genereze dezechilibre, a explicat Alexandru Nazare, care a atras atenţia şi la modul în care sunt avansate variante de intervenţie a Statului:
Eu cred că trebuie să fim extrem de atenți în modul în care vorbim despre acest subiect, propunerile pe care le facem, în așa fel încât să fie realiste. Și nici să nu crească așteptările publicului peste un nivel normal, pentru că în momentul în care în spațiul public apar afirmații de genul unei reduceri a accizei cu 40%, care ar însemna un impact bugetar de peste 1 miliard de lei lunar, un impact anual de 12 miliarde de lei, o asemenea propunere România nu și-o permite în acest moment.
Și cred că intervenția punctuală în privința TVA-ului sau a accizelor ar trebui să fie ultima. Săptămâna trecută deja am acționat, schema de ajutor de stat pentru transportatori a fost aprobată, deci din punctul nostru vedere, primul pas pe care trebuia să-l facem, deja l-am adoptat.
Schema de Ajutor pentru Agricultori este avizată de Ministerul Finanțelor, deci mă aștept să fie cât mai curând aprobată, probabil în următoarea ședință de Guvern.
RRA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.