Poemele de luni

Versuri scrise de și pentru femei, într-o selecție de martie.

Articol editat de cristina.rusu, 16 martie 2026, 12:32

Pentru că luna martie este dedicată femeilor, Ana Herța adună poeme scrise și dedicate lor. Iată selecția mai jos:

CAMELIA RADULIAN

Cântec de ea

Întâmplă-te, Doamne, pe-un foșnet de tei,
adoarme-mi tăcut, nu știu cum, nu știu unde,
osândele mele târzii și rotunde
ca apele ochilor ei.

Mi s-au dat acești pași. Trăiesc. Mă supun,
dar drumul spre ea e o hartă deșartă,
iar noi ne tărâm într-un geamăt de piatră
zvarlită pe-un somn de nebun.

Amețită-i e rochia de nori și lalele,
ca visele ei și ca brațele mele
cautand-o năuc prin prăpădul de nuci
întamplă-te, Doamne, și vino să-mi duci

pe-un crivăț de beci toată iedera verde,
acest cântec de ea, să n-o văd cum mă pierde;
acest cantec de ea, pe hrisovul de humă,
din mine s-o plec și s-o fac să rămână…

AURORA BILDEA POPESCU

Numele ei

cred că mama nu a citit nici o poezie
felul cum își alinia răzoarele de ceapă
de parcă fiecare fir verde era un soldat în pluton
stăruința până la obsesie să facă strălucitor fiecare
centimetru gri
și mâinile ei hrănind puii
mă fascinau de parcă erau cele mai frumoase cuvinte.

nimic nu știi să faci
îmi spunea
mâinile ei bătătorite
aveau dreptate în fața mâinilor mele catifelate.

se tot face seară de o vreme
aleea casei nu mai are demult trandafiri
dar aerul s-a îmblânzit în cameră
chiar de când i-am scris
numele.

ILDIKO ȘERBAN

Static

Se întâmplă ce trebuie
când întunericul e simplu
ca orice absență.
De am avea amprente de ceară
poate focul ar picta litere
și-n pergamente
cuvintele nu ar mai fi
orfane de lumină.
Fiecare zidește o imagine
în ochiul celuilalt
când din tavan cade tencuiala
zgâriată de aripa silabelor.
Stau cuminte
să mă sperie
viața
când întunericul e simplu
ca orice absență.

ELINA ADAM

Ceremonie

Noapte de noapte
îți privesc visele, pe ecranul subțire
al distanței ce ne desparte
ori ne apropie.
Îmi presimți întrebările,
de aceea îmi lași în fiecare dimineață,
pe pragul dintre noapte și zi,
o scrisoare.
De fiecare dată când vreau
s-o citesc mi se destramă
între degete ca un abur.
Atunci știu că un cuvânt
secret stă între noi
ca frunzele de ceai
abandonate
pe fundul bolului,
Ca urma sângerândă
a buzelor tale
pe cana ciobită
din porțelan alb.

NOEMINA CÂMPEAN

pe cei care cred că scriu poezie amoroasă îi avertizez că
dragostea nu e niciodată gratuită
nici măcar nu se poate distribui echitabil tuturor
cerşeşte cu graţie închide mai multe uşi spre un viitor incert
se târăşte ca un şarpe iscoditor în colţurile camerei de dormit
de evitat ca un drum care fuge dintr‑un capăt al lumii până în altul
prin staţiile de pompat băşici de săpun în venele îndrăgostiţilor
drumul încâlcit al lui ulise pe firul fantasmatic al penelopei
lupa ce acoperă doar parţial imperfecţiunile iubirii şi măreşte
bătăile inimii
eram pe balconul julietei şi totuşi nu am reuşit să repar lumea
lumea e rătăcită şi stingheră nu a avut ce repara în mine
mica moarte fusese prea contagioasă lupa a rămas aburită
legume aruncate la gunoi unde încetează să se mai coacă
o treime de promisiune şi concertul depeche mode din 2017
am instituit o limbă a dragostei pe care nimeni nu o poate purta
nu se potriveşte nimănui
iar când m‑ai întrebat dacă se poate înghesui în bagajul nostru ţi‑am
spus cu toată dezamăgirea că nu nu se poate împacheta o
limbă contrafăcută
ce îşi pierde frunzele când noi îi uităm declinările
o limbă ce nu poate mulţumi pe nimeni ea cicatrizează numai
improbabilităţi şi situaţii‑limită

MELANIA CUC

Cu o singură pâine

Acest jurământ

A fost făcut pe viaţă.

Eu sunt plămădită din ulcele şi străchini

Arse în cuptoare demult prăbuşite.

Neştiută de oameni, de păsări,

Plec după pâine, mă împiedic în cămăşile

Întinse de-a lungul străzii cu teii împodobiţi de omizi.

Mătasea insectelor străluceşte ca nasturii de Boemia,

Lucruri mărunte cu care

Închei manşetele, gulerul şi aerul

Pe care-l tot mut dintr-o mână în cealaltă.

Ce grea e pâinea asta fără seminţe.

Ce împodobite-s rufele care-mi ating degetele

Cu mâneci crescute din sânge!

Gust firimitura şi-n prăvălie e vară.

Brutarul aruncă pe lemnul tejghelei,

Taie în felii

Senzaţia mea de greaţă, de animalică teamă.

Gustaţi merindea întinsă ca trupul femeii

În grâu!

Închideţi ochii!

Soarele continuă să ardă

Ca un batic înnodat peste mijlocul umbrei

Pe care o las fără lesă

Să zburde de-a dreapta-mi

De-a stânga-mi…

Pe banalul asfalt.

LUMINIȚA GIURGIU

Femei

sunt femei care-au schimbat lumea
au umplut pereții cu poezii când
au rămas fără aer
le-au scris pe piele albul ochilor și pe sub
coaste au continuat
neabătute pe fire de păianjen gratii tot
ce în secțiune părea un cerc vicios e-adevărat că
mâna lor a mângâiat
de multe ori și în unghi drept
dar asta dintr-o pură și teribilă
delicatețe

te îndoiești dacă mai e
cazul să repeți gesturi
ce-ar agrava nejustificata stare de
fericire un pui de fiară flămândă îți mănâncă
din palmă deget cu deget până când
îți ajunge la umăr la gură la… de ce
țipi?

IOANA NICOLAIE

Doisprezece

E nevoie de-o ușă ce duce în spate
spre grădina potopită de floare
unde să-i punem mamei fotoliul
căci greu a suit până aici

de pe cel mai înalt povârniș
pietrele n-au duruit apoi către ea
ca s-o izbească în plin
iar salvarea a venit
într-o clipită

ne trebuie un pat potrivit
ce nu cumva s-o rănească
căci mama n-a făcut
atac vascular
mama n-a paralizat
n-a orbit
iar uliul nu dă pe deasupra
târcoale

e numai soare și vară
de mușcate atârnă pridvorul
și stânca lângă care
mama a crescut
clenii lucesc în pârâu
apele nu se umflă
deși a plouat zdravăn spre munte

avem cea mai mare nevoie de-o ușă
așa că luăm picamer, ciocane,
mașinării de tăiat
și disperați începem să spargem
bârnele cu semne străvechi
până când resturile ne umplu
pe fiecare

mama s-a mutat în Japonia
sub o boltă de viță-de-vie
unde un soare mic
îi toarce încontinuu
în brațe.

CODRUȚA VANCEA

Feminitate

poezia respiră împreună cu ea
femeie de jar
pictată în flori străverzii pe coapse și sâni

lumina s-a oprit pe-o parte de zare
și zorii treziți încă mai privesc mirați liniile trupului ei

e aici. e aievea.
poți să o atingi.
femeia de lună
femeia de soare
misterul și viața.
deschiderea razei aurii în dreptul inimii

MARIA GRĂDINARU

Neclintire

am luptat cu morile de vânt
ca să te scot din mine
mi-au sfârtecat carnea
mi-au zdrobit creierii
mi-au măcinat oasele
iar tu ești tot aici
dincolo de orice șansă
de supraviețuire
aici în aceste pagini
în aceste mii de ochi
care citesc însetați
despre această dragoste
nebună
nebună
nebună

IULIANA MIU

fiecare are un fel al lui de a plânge.
unii o fac prin excese, insulte,
alții își etalează virtuțile.
ce e mai greu?
să înduri luciditatea sau să o pierzi?
cine vorbește deschis despre sine
vorbește ca să-și ascundă
adevărata nefericire.

oricum, nici n-ai avea timp să povestești tot.
secretul – marele, capitalul –
rămâne întotdeauna la mort.

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.