Ascultă Radio România Cluj Live

Primăvara aduce oboseală, dar și riscuri de sănătate

Medicii avertizează că sforăitul și somnolența persistentă necesită evaluare medicală.

Primăvara aduce oboseală, dar și riscuri de sănătate
Foto: Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 13 martie 2026, 12:59

Oboseala și lipsa de energie resimțite frecvent la începutul primăverii pot fi puse pe seama asteniei sezoniere, însă, în unele cazuri, aceste simptome pot ascunde o tulburare reală de somn, precum apneea obstructivă, avertizează medicii, cu prilejul Zilei Mondiale a Somnului, marcată în 13 martie.

 

Dr. Maria-Elena Scridon, medic pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, explică diferențele dintre o adaptare sezonieră și o afecțiune care poate pune viața în pericol.

În timp ce astenia de primăvară este o reacție temporară a organismului la schimbările de lumină și temperatură, apneea obstructivă în somn este o tulburare cronică severă, caracterizată prin opriri repetate ale respirației în timpul nopții.

‘În astenia de primăvară, oboseala este moderată și se ameliorează odată cu adaptarea organismului. În apneea în somn, somnolența diurnă este marcată, pacientul poate adormi involuntar în timpul zilei, iar starea de epuizare persistă indiferent de numărul orelor dormite’, explică medicul sibian.

Există și câteva semnale de alarmă care ar trebui să trimită pacientul la medic. Printre cele mai frecvente se numără sforăitul puternic și constant, pauzele respiratorii observate de partener, trezirile frecvente cu senzație de sufocare, durerile de cap matinale și uscăciunea gurii la trezire.

Primăvara poate agrava simptomele apneei de somn, mai ales în cazul persoanelor care suferă de alergii sezoniere.

‘Alergiile pot provoca congestie nazală, ceea ce îngreunează respirația pe timpul nopții și poate accentua sforăitul și episoadele de apnee’, spune medicul.

Riscul de apnee în somn este mai mare la persoanele supraponderale, la cele cu circumferință mare a gâtului, la bărbați, la persoanele de peste 40 de ani, dar și la fumători sau la cei care consumă alcool seara. Afecțiunea poate apărea însă și la persoane normoponderale sau la femei, mai ales după menopauză.

Diagnosticul se stabilește prin studii de somn, realizate fie în laborator – polisomnografie -, fie prin teste de monitorizare respiratorie la domiciliu.

Netratată, apneea în somn poate avea consecințe serioase asupra sănătății.

‘Apneea de somn netratată crește riscul de hipertensiune arterială, aritmii, infarct miocardic sau stop cardio-respirator în timpul somnului. De asemenea, poate favoriza apariția sindromului metabolic și a diabetului zaharat și are consecințe neuro-psihiatrice precum somnolența excesivă, tulburările de memorie și concentrare sau anxietatea’, avertizează dr. Scridon.

În formele moderate și severe, tratamentul standard este terapia cu presiune pozitivă continuă (CPAP), care menține căile respiratorii deschise în timpul somnului. În paralel, medicii recomandă scăderea în greutate, renunțarea la fumat, evitarea alcoolului seara și tratarea problemelor ORL.

Mesajul specialiștilor este că oboseala persistentă nu ar trebui ignorată. Prin urmare, atunci când persoanele se confruntă frecvent cu oboseală accentuată, somnolență în timpul zilei sau sforăit persistent să solicite un consult medical. Un diagnostic corect și un tratament adecvat pot îmbunătăți semnificativ calitatea somnului și starea generală de sănătate.

 

AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Fără plafon la analizele medicale? O propunere discutată de autorități
Sănătate vineri, 6 martie 2026, 14:28

Fără plafon la analizele medicale? O propunere discutată de autorități

Accesul pacienților la analizele de laborator decontate ar putea deveni mai simplu: Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de...

Fără plafon la analizele medicale? O propunere discutată de autorități
Donarea de organe oferă o nouă șansă la viață
Sănătate vineri, 6 martie 2026, 12:37

Donarea de organe oferă o nouă șansă la viață

O prelevare de organe realizată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Satu Mare a oferit o nouă şansă la viaţă pentru mai mulţi pacienţi...

Donarea de organe oferă o nouă șansă la viață
33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate
Sănătate joi, 5 martie 2026, 18:40

33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate, iar pentru alte 19...

33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate
Impactul obezității printre români: 70 la sută dintre adulţi au o greutate peste limitele normale
Sănătate miercuri, 4 martie 2026, 13:44

Impactul obezității printre români: 70 la sută dintre adulţi au o greutate peste limitele normale

70 la sută dintre adulţii români au o greutate peste limitele normale, iar unul din cinci adulţi suferă de obezitate, spun specialiştii. Ei...

Impactul obezității printre români: 70 la sută dintre adulţi au o greutate peste limitele normale
Sănătate luni, 2 martie 2026, 13:54

Ce faci dacă ești asigurat în sistemul public și nu mai ai cardul de sănătate?

Cardul național de asigurări de sănătate este instrumentul principal pentru identificarea calității de asigurat în sistemul național de...

Ce faci dacă ești asigurat în sistemul public și nu mai ai cardul de sănătate?
Sănătate duminică, 1 martie 2026, 12:19

Transformări în sistemul sanitar din România

Ministrul Sănătății a anunțat transformări consistente ale sistemului sanitar din România. Alexandru Rogobete a dat și câteva exemple,...

Transformări în sistemul sanitar din România