Ascultă Radio România Cluj Live

Reduceri de personal la Prefectura Sălaj

Numărul posturilor scade de la 46 la 34.

Reduceri de personal la Prefectura Sălaj

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 9 martie 2026, 14:11

Patru angajați ai Instituției Prefectului Sălaj vor fi disponibilizați, iar opt posturi vacante vor fi desființate. Măsurile fac parte din redimensionarea schemelor de personal la nivel național, conform OUG nr. 7/2026.

 

Potrivit noilor scheme de personal făcute publice sâmbătă, 7 martie, de Ministerul Afacerilor Interne, Instituția Prefectului Sălaj va avea 34 de posturi, față de 46 câte există în prezent.

Prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, a declarat luni, 9 martie, că vor fi reduse două posturi din Cancelaria Prefectului, din cele patru existente în prezent, precum și alte zece posturi din aparatul propriu al instituției. Noua organigramă, care va cuprinde 34 de posturi, trebuie definitivată până în 31 iunie.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne noile scheme de personal au fost stabilite ținând cont de numărul unităților administrativ-teritoriale din fiecare județ, dosarele în instanță, populația și nivelul de dezvoltare al județului.

 

AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Vara astronomică 2026: Perseide, eclipse și întâlniri spectaculoase între planete
Social sâmbătă, 6 iunie 2026, 00:00

Vara astronomică 2026: Perseide, eclipse și întâlniri spectaculoase între planete

Poate că am uitat din anii de școală și este greu de crezut când temperaturile de afară cresc de la o zi la alta, însă ne apropiem de...

Vara astronomică 2026: Perseide, eclipse și întâlniri spectaculoase între planete
UZPR și ECOTIC susțin dezvoltarea jurnalismului de mediu în România
Social vineri, 5 iunie 2026, 17:41

UZPR și ECOTIC susțin dezvoltarea jurnalismului de mediu în România

Într-un context în care temele legate de protecția mediului și economia circulară devin tot mai importante pentru societate, Uniunea...

UZPR și ECOTIC susțin dezvoltarea jurnalismului de mediu în România
Patru drone maritime s-au autodetonat în Marea Neagră
Social vineri, 5 iunie 2026, 17:00

Patru drone maritime s-au autodetonat în Marea Neagră

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, 5 iunie, că drona marină care a explodat în Portul Constanţa făcea parte dintr-o operaţiune...

Patru drone maritime s-au autodetonat în Marea Neagră
Plaje evacuate temporar pe litoralul românesc
Social vineri, 5 iunie 2026, 15:35

Plaje evacuate temporar pe litoralul românesc

În urma exploziei unei drone maritime în Portul Constanța, autoritățile au dispus evacuarea tuturor plajelor de pe litoralul Mării Negre....

Plaje evacuate temporar pe litoralul românesc
Social vineri, 5 iunie 2026, 14:18

Președintele reacționează după incidentul din Portul Constanța

Președintele Nicușor Dan a transmis vineri, 5 iunie, că a fost informat de explozia unei drone marine în portul Constanța, incident pe care l-a...

Președintele reacționează după incidentul din Portul Constanța
Social vineri, 5 iunie 2026, 12:07

Mistreţii de pe străzile Clujului: pericolul real apare când animalele sunt rănite sau încolţite

Imaginile cu mistreţi surprinşi în ultimele zile prin Floreşti şi Mănăştur au circulat intens pe reţelele de socializare.   Prezenţa...

Mistreţii de pe străzile Clujului: pericolul real apare când animalele sunt rănite sau încolţite
Social vineri, 5 iunie 2026, 11:39

Tășuleasa Social organizează un nou eveniment pe Via Transilvanica

Asociația Tășuleasa Social anunță organizarea evenimentului Via Transilvanica Days, la Praid, în județul Harghita – în localitatea greu...

Tășuleasa Social organizează un nou eveniment pe Via Transilvanica
Social vineri, 5 iunie 2026, 11:10

Explozie puternică în portul Constanța | UPDATE

UPDATE: ora 12.40   Preşedintele Nicuşor Dan a transmis că a fost informat de explozia dronei, incident pe care l-a catalogat drept al doilea...

Explozie puternică în portul Constanța | UPDATE