#Staisigurpenet: Dependența digitală la copii, un risc tot mai mare
Studiile arată efecte negative asupra dezvoltării mintale și emoționale.
Articol editat de Andreea Leonid, 9 martie 2026, 10:39
Expunerea excesivă și pe termen lung a copiilor și tinerilor la tehnologie poate duce la dependență.
Numeroase studii demonstrează efectul nociv pe care îl are asupra dezvoltării mintale și psiho-emoționale a copiilor și adolescenților „dependența digitală”, cum este numit consumul excesiv de internet, rețele sociale, YouTube sau jocuri online.
Invitată la Radio Cluj, prof. univ. dr. Elena Predescu, medic primar psihiatrie pediatrică, spune că există soluții pentru a contracara dependența de tehnologie de la vârste mici:
Sub vârsta de 3 ani, expunerea mai mult de 10-15 minute la telefon, la ecran, este suficientă și de obicei este recomandat că această expunere se se facă împreună cu părintele, să existe interacțiune în momentul în care se uită, nu știu, la un desen animat, la un video, un alt mod în care ar fi, să zicem, permisă, între ghilimele, expunera la ecran la vârsta așa de mică ar fi convorbirea, conversația pe WhatsApp cu un cunoscut, cu o persoană cu care copilul interacționează. Ulterior, durata poate fi crescută, dar este recomandat ca, conținutul să fie strict controlat de către părinte.
Există acele programe de parenting care pot fi instalate pe telefon. Părintele poate să controleze atât timpul cât lasă copilul pe telefon, dar poate controla în același timp și conținutul. Însă este extrem de dificil de făcut acest lucru. Iar recomandarea mea în momentul de față ca specialist este ca părinții să încerce să nu lase copilul, cel puțin până la 3 ani, să fie expus la ecrane.
Vă reamintim că Radio România derulează în această lună campania „Stai sigur pe net!”, un proiect dedicat siguranței copiilor și adolescenților în mediul digital.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.